AcasăECONOMIEParlamentar PSD, atac dur la ministrul Cîţu şi Ordonanţa pentru amânarea ratelor:...

Parlamentar PSD, atac dur la ministrul Cîţu şi Ordonanţa pentru amânarea ratelor: Băncile obțin mai mulți bani și românii sunt din nou păgubiți

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Deputatul PSD Marius Iancu, membru în Comisia de Buget-Finanţe din Cameră, arată că, de fapt, prin Ordonanţa privind amânarea ratelor bancare pentru populaţie băncile obţin mai mulţi bani pentru că dobând „se capitalizează la soldul existent”, pe perioada suspendării.

Parlamentarul oltean spune că Ordonanța privind amânarea ratelor la creditele bancare pentru populație, așteptată de majoritatea românilor cu credite, care în această perioadă de criză, sunt în șomaj tehnic sau stau acasă cu copiii primind numai 75% din salariu, se dovedește o nouă păcăleală marca PNL și o scamatorie financiară în favoarea băncilor făcută de cel mai las politician, ministrul Finantelor Florin Cîțu.

„Practic, băncile obțin mai mulți bani și românii sunt din nou păgubiți pentru că dobânda din perioada suspendării „se capitalizează la soldul existent”, adică populația și firmele vor ajunge să plătească dobândă la dobândă. Încă o dovadă că acest act normativ nu este dat pentru a-i ajuta pe români, ci pentru a ajuta băncile să treacă, din nou, mai ușor printr-o viitoare criză economică, este și faptul că cei care înregistrează întârzieri la plata creditelor nu sunt eligibili. Adică despre cei care au deja probleme financiare și dacă li se mai diminuează veniturile, în această perioadă, și nu pot să își mai achite deloc ratele, Guvernul liberal consideră că acești oameni sunt niște răufăcători care merită să își piardă casele și să ajungă în stradă sau să fie executați de bănci”, a afirmat Marius Iancu.

Deputatul mai reclamă că, dacă în alte țări, guvernele și băncile naționale au cautat cele mai bune solutii pentru populație, în România, „gașca formată din oficialii BNR, premierul Ludovic Orban, ministrul Florin Cîțu și președintele Klaus Iohannis slujesc în continuare, grupurile de interese străine și protejează băncile”.

„Cele trei avize negative consecutive pe care i le-am dat la audierile din comisiile parlamentare reunite de Buget, Finanțe și Bănci, ministrului Florin Cîțu nu au fost deloc o răfuială politică. Florin Cîțu ne-a arătat că nu îl interesează deloc de români. De la declarațiile alarmiste, la lipsa coerenței în discurs până la lovitura de grație- o ordonanță „speculativă” care aduce profit băncilor în cea plină criză medicală provocată de coronavirus, Florin Cîțu demonstrează că este doar un cămătar al băncilor”, a mai spus parlamentarul PSD.

Marius Iancu a oferit şi un exemplu încare, potrivit prevederilor ordonanţei, românii plătesc mai mulţi bani către bănci.

„Pe scurt, la un credit de nevoi personale de 10.000 euro (echivalent în lei) pe 5 ani, cu o dobândă de 9% pe an, după perioada de amânare de 9 luni, rata lunară crește cu 52 lei (sau 64 lei, dacă se capitalizeaza dobânda). La un credit ipotecar de 60.000 euro (echivalent în lei) pe 30 ani, cu dobânda de 5% pe an, rata lunară crește cu 180 lei, pe urmatorii 5 ani. Propunerea PSD: cele 6 luni când nu plătesc rate se pun la sfârșitul perioadei de creditare fără dobânzi sau taxe sau comisioane în plus”, mai arată Marius Iancu.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.