Patronul unei firme de construcţii din Olt a fost condamnat de Judecătoria Slatina la un an de închisoare cu suspendare, după ce a semnat demisia unui angajat, fără ştirea sau acordul acestuia, dar şi statul de plată.
Potrivit încheierii magistraţilor judecătoriei Slatina, totul s-a petrecut în luna ianuarie 2021, când patronul a întocmit şi semnat în fals, în numele angajatului, o cerere având ca obiect demisia, statul de plată salarii permanent pentru luna ianuarie a anului 2021, decizia de încetare a contractului individual de muncă, o cerere având ca obiect acordarea a 14 zile concediu de odihnă, dar şi o altă cerere, având ca obiect acordarea unui număr de patru zile concediu de odihnă.
CITEŞTE ŞI: Serialul HBO „The Last of Us” din perspectivă științifică. Ce vietăţi sunt transformate de ciuperci în zombi
Toate aceste înscrisuri au fost folosite, ulterior, într-un dosar de la Tribunalul Olt, în care angajatul devenit parte vătămată îşi cerea o parte din drepturile băneşti.
Tribunalul a sesizat poliţia, iar în urma unei expertize s-a dovedit că semnăturile de pe documente erau chiar ale patronului.
„Inculpatul a motivat că a semnat pentru angajat cererea de demisie și decizia de încetare a raporturilor de muncă în urma unei discuții telefonice cu acesta prin care și-a cerut demisia.
De asemenea, a mai arătat, în legătură cu cele două cereri de concediu de odihnă, că a avut o înțelegere verbală cu angajatul pentru a întocmi cele două cereri în numele său, iar el i-a dat suma de bani cuvenită pentru aceste zile lucrate lunar introduse în salariu, însă și-a dat seama că acestea nu erau idividualizate ca plată concediu, fiind incluse salariu de bază. De asemenea, în plus faţă de salariul cash, fără ca aceste sume să fie evidențiate în vreun act contabil, i-a plătit și concediul de odihnă”, reţine instanţa.
Recent, magistraţii Judecătoriei Slatina au decis să-l condamne pe patron la un an de închisoare cu suspendare, introducând şi un termen de supraveghere de doi ani.












