AcasăPOLITICĂPaul Stănescu: „Curtea de Conturi nu este drumul meu”

Paul Stănescu: „Curtea de Conturi nu este drumul meu”

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Secretarul general al Partidului Social Democrat, Paul Stănescu, vrea să pună capăt speculațiilor apărute în spațiul public cu privire la o posibilă plecare a sa din politică spre Curtea de Conturi. Fostul ministru al Dezvoltării a transmis, sâmbătă seară, pe pagina de Facebook a partidului, că „nu a cerut și nu a acceptat nicio funcție” în această instituție de control și că dorește să-și continue activitatea în partid, concentrându-se pe formarea noii generații de lideri social-democrați.

Numele secretarului general al PSD era vehiculat pentru preluarea şefiei Curţii de Conturi. Stănescu a subliniat că intenția sa este să rămână „aproape de partid, aproape de echipă, aproape de oameni”, repetând de mai multe ori că viitorul PSD depinde de modul în care îi pregătește pe tineri. „Curtea de Conturi nu este drumul meu”, a declarat tranșant liderul de la Olt, contracarând zvonurile vehiculate recent în presă.

Potrivit acestuia, prioritatea sa imediată este să investească în „oameni serioși, bine pregătiți, care înțeleg ce înseamnă munca politică și au respect față de cei pe care îi reprezintă”.

„Nu e loc de superficialitate, nu e loc de aventură în politică”, a avertizat el, sugerând că PSD trebuie să evite promovarea unor cadre nepregătite doar pentru a satisface exigente electorale de moment.

Stănescu și-a argumentat poziția prin apel la experiența politică acumulată și la necesitatea unui echilibru între generații: „Sfatul celor cu experiență rămâne esențial. Este ancora de echilibru. Nu înseamnă să controlezi, înseamnă să fii aproape, să îndrumi și să susții când e nevoie”.

El a adăugat că, deși nu intenționează să se retragă pe termen scurt, „va veni momentul” unui pas firesc în spate, din respect pentru cei care vor prelua ștafeta.

„Nu plec, dar știu că va veni momentul în care voi face, firesc, un pas în spate”, a afirmat el, mulțumindu-le celor care i-au cerut lămuriri direct „și nu au crezut orice zvon”.

Reacția lui Paul Stănescu vine după ce, în ultimele zile, numele său a fost vehiculat pentru șefia Curții de Conturi. Secretarul general al PSD ar fi fost favorit să preia funcția de la Mihai Busuioc, propunerea partidului pentru postul de judecător constituțional la CCR.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri