AcasăACTUALPercheziţii după afaceri ilegale cu cherestea

Percheziţii după afaceri ilegale cu cherestea

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Un bărbat implicat în afaceri ilegale cu cherestea a fost ţinta unor percheziţii organizată astăzi de poliţişti.

Reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Gorj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, au pus în executare şapte mandate de percheziție domiciliară în județul Gorj și un mandat de percheziție domiciliară în județul Neamț, la sediile sociale, punctele de lucru și domiciliile reprezentantului unei societăți comerciale, din municipiul Târgu Jiu, în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

„Din cercetări, polițiștii au stabilit că reprezentantul societății comerciale, care are ca obiect de activitate servicii achiziție, prelucrare și comercializare de produse din cherestea, din anul 2021 și până în prezent, nu ar fi înregistrat în evidențele contabile toate veniturile realizate din această activitate”, au transmis reprezentanţii IPJ Gorj.

Prejudiciul cauzat în urma săvârșirii infracțiunii este în curs de estimare.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri