AcasăACTUALPercheziţii în Olt pentru afaceri cu deşeuri reciclate fictiv. Prejudiciu de milioane...

Percheziţii în Olt pentru afaceri cu deşeuri reciclate fictiv. Prejudiciu de milioane de lei (VIDEO)

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Olt, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, au pus în aplicare, în această dimineaţă, 13 mandate de percheziție domiciliară, la sediile unor persoane juridice, din județele Olt (5), Dolj (3), Ilfov (2), București (1), Teleorman (1) și Vâlcea (1), într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru evaziune fiscală.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2017 – 2023, reprezentanții a șapte societăți comerciale ar fi constituit un lanț de fraudare a bugetului de stat prin înregistrarea unor operațiuni fictive de achiziții și vânzări reciproce de deșeuri reciclabile.

Pentru justificarea provenienței acestora, reprezentanții societăților comerciale ar fi înregistrat achiziții de la persoane fizice, fără ca acestea să predea efectiv vreo cantitate de deșeuri. Prin această modalitate, bugetul de stat ar fi fost fraudat cu aproximativ 3.000.000 de lei.

„Perchezițiile sunt efectuate cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, Direcției Generale a Poliției Municipiului București – Poliția Sectorului 3, precum și al polițiștilor inspectoratelor de poliție județene Ilfov și Teleorman. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a transmis IPJ Olt.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri