15 percheziţii domiciliare au fost desfăşurate, luni, de poliţiştii din Olt, la cabinete medicale şi mai multe farmacii, într-un dosar ce vizează fapte de ”înșelăciune” și ”fals intelectual”
Potrivit unui comunicat remis de Poliţia Olt, acţiunea a fost desfăşurată de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cei din cadrul Poliției orașului Corabia, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia.
Cele 15 percheziții au fost desfăşurate pe raza orașului Corabia și comunelor Ștefan cel Mare, Grojdibodu, Gîrcov și Izbiceni, la cabinete medicale individuale și la şapte puncte de lucru ale unei farmacii aparținând unei societăți comerciale.
Anchetatorii spun că cercetările vizează posibile fraude săvârșite prin decontarea unor rețete medicale compensate fictive.
„În vederea probării activității infracționale, la percheziții au fost ridicate înscrisuri și documente contabile”, se arată în comunicatul citat.