AcasăPOLITICĂPNRR-ul ar putea fi renegociat în privinţa pensiilor. Ce spune liderul Grupului...

PNRR-ul ar putea fi renegociat în privinţa pensiilor. Ce spune liderul Grupului S&D din PE

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Liderul Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European (S&D), Iratxe Garcia Perez, a declarat luni că a primit o solicitare privind renegocierea procentului pentru pensii din PNRR pe care o va analiza pentru a vedea „dacă există posibilitatea de a adapta planul actual”.

Întrebată, la sediul PSD, dacă PNRR ar trebui renegociat, optimizat, de către România, în sensul creşterii procentului de 9,4% din PIB în care ar trebui să se încadreze ţara noastră pentru plata pensiilor în următorii ani, eurodeputata a arătat că primit o astfel de solicitare.

„Această solicitare ne-a fost transmisă şi de către miniştri, în întâlnirea pe care am avut-o anterior. În lipsă de detalii faţă de această solicitare, ne-am luat angajamentul să analizăm situaţia şi desigur să o transmitem mai departe la nivelul Comisiei Europene şi la nivelul comisarului pentru economie, domnul Gentiloni, tocmai pentru a vedea dacă există posibilitatea de a adapta planul actual şi de a acoperi această nevoie. Noi vă oferim angajamentul de a analiza detaliile acestei solicitări şi de a o dezbate şi a lucra alături de Comisia Europeană pentru a identifica posibilităţile existente”, a precizat preşedintele Grupului S&D, într-o conferinţă de presă comună cu liderul PSD, Marcel Ciolacu, potrivit agerpres.ro.

CITEŞTE ŞI: Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, prezent la Şcoala Politică a TSD

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri