AcasăPOLITICĂIohannis se implică în scandalul dintre Cîţu şi USR: Alianţa cu AUR...

Iohannis se implică în scandalul dintre Cîţu şi USR: Alianţa cu AUR este un afront adus românilor

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Preşedintele Klaus Iohannis declară, sâmbătă, că „noua alianţă creată în aceste zile între USR PLUS şi AUR este un afront adus românilor care, la alegerile parlamentare de anul trecut, au decis prin votul lor drumul pe care trebuie să meargă ţara noastră”.

„Solicit USR PLUS să cumpănească foarte bine implicaţiile asocierii cu obiectivele promovate de AUR şi să pună punct acestor gesturi politice iresponsabile, să îşi respecte electoratul şi să se întoarcă la masa dialogului, pentru a găsi împreună cu partenerii din Coaliţie o soluţie viabilă şi raţională de a debloca actuala situaţie” subliniază şeful statului, într-un mesaj transmis pe pagina sa de Facebook, potrivit agerpres.ro.

Şeful statului apreciază că, „prin alianţa cu un partid care nu respectă valorile occidentale, USR PLUS trădează voinţa cetăţenilor care şi-au pus speranţele într-o coaliţie de centru-dreapta, care să dezvolte România”.

„Noua alianţă creată în aceste zile între USR PLUS şi AUR este un afront adus românilor care, la alegerile parlamentare de anul trecut, au decis prin votul lor drumul pe care trebuie să meargă ţara noastră (…) Este un semnal îngrijorător şi extrem de grav că un partid care reclamă că are valori democratice şi este reformist se aliază cu un partid cu viziuni antagonice faţă de valorile euro-atlantice ale României”, adaugă preşedintele Iohannis.

CITEŞTE ŞI: Klaus Iohannis, cursă la Palatul Cotroceni pe o bicicletă de aproximativ 2500 de euro

Totodată, şeful statului arată că „prin decizia de a semna şi a depune o moţiune de cenzură împotriva propriului guvern, USR PLUS s-a discreditat iremediabil în faţa românilor, a propriului electorat”.

„Dinamitarea Coaliţiei şi compromiterea iremediabilă a întregului pachet de reforme asumat prin programul de guvernare riscă să arunce România într-o profundă criză economică şi socială. Dezvoltarea comunităţilor din România este absolut necesară şi nu se poate încerca blocarea ei de către USR PLUS doar pentru un joc politic meschin”, a mai susţinut preşedintele Klaus Iohannis, în mesajul său.

Moţiunea de cenzură „Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi!”, semnată de 122 de parlamentari ai USR PLUS şi AUR, a fost depusă vineri la Senat şi Camera Deputaţilor.

CITEŞTE ŞI: Moţiunea USR PLUS AUR împotriva premierului Cîţu a fost depusă

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri