AcasăACTUALPoliţist acroşat de un şofer, în Argeş

Poliţist acroşat de un şofer, în Argeş

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Un poliţist rutier, care se afla în serviciu pe o stradă din oraşul argeşean Costeşti, a fost acroşat de un autoturism.

Potrivit IPJ Argeş, evenimentul s-a petrecut luni, în jurul orei 9.00, pe strada Calea Alexandriei, din Costești. Omul legii a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, care se deplasa, din direcția Pitești către Buzoești și care, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, nu a oprit la timp și l-a acroșat.

Din fericire, din primele investigații medicale, polițistul nu este rănit grav, a fost preluat de un echipaj SMURD și transportat la spital.

„Din verificările preliminare, autoturismul a fost condus de un bărbat de 69 de ani, din Pitești, care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că nu a consumat alcool. În cauză va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut”, arată sursa citată.

CITEŞTE ŞI: Accident în Slatina: Două maşini implicate, o persoană rănită

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri