Subofiţerul Iulian Alexandru Georgescu, din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice al IPJ Olt, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru trafic de influenţă, Tatăl poliţistului, Cristian Georgescu este şi el fost ofiţer, la Garda Financiară, iar în 2019 a fost condamnat la închisoare cu suspendare, în dosarul devalizării fostei echipe FC Caracal. În 2024, el a candidat la Primăria Vădastra şi s-a fotografiat alături de fruntaşii liberali Gigel Ştirbu şi Emanuel Oproiu. Totodată, pe contul său de Facebook se găsesc fotografii în care acesta este alături de fostul candidat la prezidenţiale Nicolae Ciucă.
În ceea ce îl priveşte pe Iulian Alexandru Georgescu, procurorii anticorupţie arată că la începutul lunii octombrie 2024 și ulterior în luna februarie 2025, i-ar fi pretins unui administrator al unei societăți comerciale, prin intermediul inculpatului P.D.G., diferite sume de bani.
„Inițial, ar fi solicitat o sumă neprecizată, ulterior suma ar fi fost stabilită la 4.000 – 5.000 de euro, iar în final majorată la 6.000 de euro”, transmite DNA.
În acest context, inculpatul ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra unui alt ofițer de poliție, coleg de-al acestuia, precum și asupra unui magistrat și ar fi promis că va interveni pe lângă aceștia pentru a-i determina să dispună o soluție favorabilă într-un dosar penal în care administratorul respectiv era cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
Prins în flagrant, a treia oară când primea bani
La data de 04 iunie 2025, inculpatul Georgescu Iulian Alexandru ar fi primit, prin intermediul inculpatului P.D.G., de la același administrator, suma de 3.000 de euro, reprezentând jumătate din suma pretinsă.
Ulterior, în perioada martie – aprilie 2026, inculpatul Georgescu Iulian Alexandru ar fi pretins din nou, în mod repetat și prin intermediul aceluiași inculpat, diferența de 3.000 de euro rămasă din suma totală solicitată inițial.
La data de 29 aprilie 2026, inculpatul ar fi primit, prin intermediul inculpatului P.D.G., de la același administrator, suma de 3.000 de euro, în scopul anterior menționat, ocazie cu care procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
„În cauză, nu au fost dispuse măsuri asigurătorii, întrucât suma de 3.000 de euro primită de inculpatul Georgescu Iulian Alexandru de la administrator, la data de 04.06.2025, a fost restituită acestuia din urmă”, transmite DNA.
Complicele şi-a recunoscut faptele
În acelaşi dosar, procurorii au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 din Codul procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatului P.D.G., persoană fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență.
„Facem precizarea că inculpatul P.D.G., care a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, și-a asumat în totalitate faptele comise și a avut o atitudine sinceră pe parcursul urmăririi penale”, arată procurorii anticorupţie.
În prezența avocatului, inculpatul P.D.G. a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei, precum și cu modalitatea de executare a acesteia, respectiv:
– o pedeapsă de 2 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni;
– interzicerea, pe o perioadă de 2 ani, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public;
– obligația de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială;
– prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.
„Dosarul de urmărire penală, precum și acordul de recunoaștere a vinovăției, au fost trimise spre judecare la Tribunalul Dolj, cu propunerea de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză”, mai precizează procurorii.
Tatăl lui Georgescu – liberal, fost poliţist, condamnat
Tatăl lui Iulian Alexandru, Cristian Georgescu, a fost vicepreşedinte al echipei FC Caracal şi lucrător la Garda Financiară. În 2019, Curtea de Apel Craiova l-a condamnat la pedeapsa de un an şi şase luni închisoare cu suspendare.

În 2024, Cristian Georgescu a candidat la Primăria Vădastra, însă fără succes, în ciuda faptul că s-a fotografiat alături de fruntaşii PNL Olt: Gigel Ştirbu şi Emanuel Oproiu. Totodată, el s-a fotografiat alături de fostul candidat la prezidenţiale, Nicolae Ciucă.
În 2014, procurorii DIICOT anunţau un prejudiciu de 6.039.550 lei, în urma devalizării echipei de fotbal.
Potrivit procurorilor DIICOT, SC IGO SA, condusă de Stelian Veselin, sponsoriza cu sume uriaşe de bani Asociaţia Fotbal Club Caracal, unde tot el era şef (preşedinte al comitetului executiv).
Astfel, doar în 2011 s-au semnat contracte de sponsorizare în valoare totală de 1,3 milioane de lei. Gheorghe Anghel era chiar preşedinte al Comitetului Director de la FC Caracal, iar din această poziţie şi-a permis să nu ţină cont de datoriile pe care IGO le avea şi a dat avizul unor asemenea sponsorizări, în condiţiile în care societatea era împânzită de creditori. Informaţiile au fost confirmate şi de un control financiar al Curţii de Conturi.
O altă gaură în bugetul local a fost generată de mai multe contracte prin care Primăria Caracal a dat în folosinţă gratuită unei firme, SC Progres Club SRL, mai multe active deţinute de municipalitate pe strada Aleea Bibian din Parcul „Constantin Poroineanu”, respectiv Hotelul Sport 48, cu restaurant şi terasă.












