O anchetă a fost deschisă de poliţiştii din Olt, după ce un bărbat dat dispărut a fost găsit decedat în locuinţa sa.
Potrivit IPJ, vinerea trecută, în jurul orei 21.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Găneasa au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 31 de ani, din comuna Găneasa, nu a mai fost văzut de aproximativ o săptămână și nu mai poate fi contactat.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii s-au deplasat la domiciliul acestuia, unde au identificat trupul neînsuflețit al bărbatului, aflat în interiorul locuinței.
Trupul acestuia a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.
„În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a survenit decesul”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Claudiu Şerban