AcasăACTUALPoliţiştii, dotaţi cu telefoane şi tablete pentru a verifica certificatele COVID

Poliţiştii, dotaţi cu telefoane şi tablete pentru a verifica certificatele COVID

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Poliția Română transmite că a demarat acțiunile de dotare a polițiștilor cu telefoane cu sistem android, sau cu tablete, pentru a putea verifica certificatele verzi obligatorii. Este vorba de peste 8.300 de device-uri.

„Având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public, referitoare la device-urile pe care polițiștii trebuie să le folosească, astfel încât să verifice certificatele verzi, Centrul de Informare și Relații Publice, din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele aspecte:

La nivelul Poliției Române, s-a realizat o analiză, din care a reieșit că, la acest moment, există 3.174 de astfel de device-uri, pe care se pot face verificările necesare, conform noilor reglementări legale în vigoare”, se arată într-un comunicat al Poliției Române, citat de Gândul.

Potrivit sursei citate, polițiștii mai au nevoie de peste 8.300 de telefoane pentru verificarea certificatelor verzi.

„De asemenea, din această analiză, a reieșit faptul că necesarul, suplimentar față de stocul existent, este de 8.333 de astfel de aparate.

În acest sens, s-au demarat deja procedurile de dotare a polițiștilor cu aceste device-uri, astfel încât aceștia să pună în executare măsurile legale incidente”, se mai arată în comunicatul Poliției.

Reacția Poliției vine după ce Sindicatul Europol a semnalat faptul că polițiștii nu pot verifica certificaele verzi.

„Polițiștii de ordine publică nu au posibilitatea tehnică de a verifica autenticitatea certificatelor de vaccinare împotriva COVID-19 ale cetățenilor. Astfel, în timp ce expresii precum “digitalizarea instituțională” pe care o regăsim inclusiv în programul de guvernare este tot mai des utilizată în spațiul public de către politicieni, astăzi, pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu polițiștii nu pot accesa aplicații sau sisteme informatice care să fie conectate la rețelele publice de internet pentru a putea contribui în mod real la combaterea fenomenului infracțional sau a efectelor pandemiei”, au anunțat, joi, cei de la Sindicatul Europol.

CITEŞTE ŞI: Medicii fără certificat verde COVID, cu contractele de muncă suspendate pentru 30 de zile. Proiect al Ministerului Sănătăţii

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri