DIICOT a anunțat, vineri, într-un comunicat de presă, că a dispus reținerea unui cetățean român, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trădare în favoarea Rusiei. Încă din 2022, acest ar fi supravegheat obiective militare româneşti sau aparţinând NATO din Tulcea şi a transmis datele Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti.
„În urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost identificate și ridicate mai multe mijloace de probă. A fost sesizată Curtea de Apel București care a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile”, a anunțat DIICOT.
Potrivit portal.just.ro, cel acuzat este Alexandru Piscan, un ploieștean care anunța în urmă cu două luni, pe pagina sa de Facebook, că dorește să candideze la alegerile locale, pentru primăria municipiului în calitate de independent.
”În cel mai greu și dificil context în care ne regăsim ca oraș atât administrativ cât și politic, am decis sa îmi anunț intenția de a candida la Primăria Ploiești. Constat cu ingrijorare că interesul față de cetățean și oraș a fost înlocuit cu lupta pentru voturi, pentru funcții, privilegii și vendete politice iar decidentii politicii s-au rupt total de realitate si cetățeni ”, scria el într-o postare pe Facebook.












