AcasăACTUALPrimar acuzat că şi-a hărţuit sexual secretara

Primar acuzat că şi-a hărţuit sexual secretara

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Secretara unei primării din Prahova îl acuză pe primar că a hărțuit-o sexual,  transmite Poliția Municipiului Ploiești într-un comunicat de presă.

„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au fost sesizați, la data de 3 iunie a.c, de către un bărbat, apărător ales al unei femei de 35 de ani, cu privire la faptul că aceasta ar fi fost hărțuită sexual. În urma investigațiilor efectuate polițiștii au constat faptul că femeia ar fi fost angajată a unei instituții publice începând cu anul 2016 și până în prezent”, se arată în comunicatul IPJ.

„De asemenea a fost identificată și persoana bănuită de comiterea faptei că fiind un bărbat de 59 de ani, din cadrul aceleiași instituții. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de hărțuire sexuală și folosirea abuziva a funcției în scop sexual”, mai precizează comunicatul citat.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri