AcasăPOLITICĂPrimarul din Câmpulung, deschide lista de candidați USR pentru alegerile europarlamentare din...

Primarul din Câmpulung, deschide lista de candidați USR pentru alegerile europarlamentare din iunie 2024

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Biroul Național al USR a decis, vineri, la propunerea președintelui Cătălin Drulă, ca lista de candidați ai partidului pentru alegerile europene să fie deschisă de Elena Lasconi, Dan Barna, Vlad Voiculescu și Vlad Botoș.

USR transmite printr-un comunicat de presă că Elena Lasconi este primarul municipiului Câmpulung și a reușit în doar trei ani să dezvolte orașul cu ajutorul fondurilor europene – peste 400 de milioane de lei, adică bugetul orașului pe 40 de ani.

Dan Barna este vicepreședinte ALDE Europe și fost vicepremier, care a contribuit esențial la elaborarea PNRR.

Vlad Voiculescu este fost ministru al Sănătății, autorul PNRR pe Sănătate și cu o lungă istorie de activism la nivel european pentru apărarea drepturilor pacienților.

Vlad Botoș este unul dintre cei mai influenți și activi europarlamentari români. El urmărește absorbția fondurilor europene în calitate de vicepreședinte al Comisiei de Dezvoltare Regională (REG), una dintre cele mai importante comisii din Parlamentul European.

„USR va trimite la Bruxelles oameni cu experiență în administrație, fonduri europene, politică externă și negociere. Iar polul de dreapta din jurul USR va propune o listă comună de candidați care să îi reprezinte cu cinste”, a declarat președintele USR, Cătălin Drulă.

Lista completă a candidaților USR (43 în total) pentru alegerile europene va fi stabilită printr-un proces electoral intern de către membrii partidului. Biroul Național a stabilit vineri calendarul alegerilor interne, iar lista finală va fi lansată oficial la Consiliul Alianței Liberalilor și Democraților Europeni (ALDE Europe), care va avea loc în premieră la București, pe 20 octombrie.

USR continuă construirea polului de dreapta care va aduna forțele reformiste ca alternativă la corupția PSD-PNL și extremismul AUR. Lista comună pentru alegerile europarlamentare a polului de dreapta va fi finalizată după negocierile cu PMP și Forța Dreptei. Procesul electoral decis astăzi de Biroul Național se referă doar la candidații din partea USR.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri