Departamentul pentru Situații de Urgență a anunțat că 720 de studenți la medicină, care s-au oferit ca voluntari, au fost repartizați în spitale suport COVID-19 din toată țara. Aceștia vor ajuta cadrele medicale implicate în îngrijirea pacienților infectați cu virusul SARS CoV-2.
Alți 1300 de studenți voluntari li se vor alătura în perioada următoare.
„Departamentul pentru Situații de Urgență a repartizat primul lot de voluntari în spitale din 25 de județe. În perioada următoare vor fi semnate alte ordine de repartizare a studenților voluntari în mai multe unități sanitare din țară.”, arată comunicatul publicat de DSU.
Aproape 2.000 de studenți vor fi repartizați în spitalele suport Covid prin decizia Departamentului pentru Situații de Urgență. Până în acest moment s-au înscris 1992 de studenți la medicină, în cadrul programului de voluntariat.
„Ca urmare a intrării în vigoare a OUG 197/18.11.2020 privind unele măsuri în domeniul asistenței medicale pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, astăzi, 24 noiembrie 2020, au fost semnate primele ordine de repartizare a studenților voluntari care se vor alătura cadrelor medicale aflate în prima linie responsabile în continuarea îngrijirilor medicale care se impun pacienților infectați cu noul Coronavirus.”, se arată în informarea Departamentului pentru Situații de Urgență.
Acțiunea se desfășoară cu sprijinul Consiliului Național al Rectorilor și al conducerii Universităților și Facultăților de Medicină, după intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului privind unele măsuri în domeniul asistenței medicale pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.












