AcasăACTUALProblemele din programa elevilor despre Holocaust trecute cu vederea

Problemele din programa elevilor despre Holocaust trecute cu vederea

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Problemele din programa pentru Istoria evreilor. Holocaustul, semnalate de PRESShub, sunt respinse de specialiștii în curriculum din cadrul centrului aflat în subordinea Ministerului Educației.

Astfel, într-un răspuns transmis PRESShub la o lună de la trimiterea solicitării, aceștia susțin că proiectul de programă publicat în Monitorul Oficial nu a suferit „esențial”, deși partenerul Ministerului Educației, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel” (INSHEW), s-a retras din Grupul de lucru pentru elaborarea programei.

Institutul arăta, într-un comunicat publicat în 10 august, și că „unele modificări (făcute peste proiectul de programă elaborate de Grupul de lucru, n.r.) reprezintă inadvertențe față de scopul şi valorile care au stat la baza promovării acestei discipline”.

Continuarea în PRESShub.

Recomandare VIDEO | Emisiunea Reporter 24, invitat - Fănel Bădici, preşedinte USR Olt

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri