AcasăACTUALProcurorii DIICOT, percheziţii la Universitatea "Spiru Haret"

Procurorii DIICOT, percheziţii la Universitatea „Spiru Haret”

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Procurorii DIICOT desfășoară, la această oră, percheziții la Universitatea Spiru Haret, din Capitală.

Mai multe cadre universitare sunt suspectate că au format un grup infracțional organizat care a avut ca scopt facilitarea promovării de către mulți studenți a examenelor.

Procurorii ar fi constatat că, pe parcursul anului universitar 2018-2019, unul dintre prorectorii instituției de învățământ, împreună cu secretari ai unor facultăți din cadrul universității, angajați care aveau acces la grilele de examen, precum şi alte cadre din conducerea universității, inclusiv cadre didactice direct implicate în evaluarea finală a studenților, au constituit un grup infracțional organizat în scopul comiterii de infracțiuni de corupție, infracțiuni de serviciu, falsuri intelectuale, uz de fals, divulgarea de informații nepublice, însușirea, fără drept, în întregime sau în parte, a operei unui alt autor şi prezentarea ei ca o creație intelectuală proprie.

Astfel, prin această activitate infracțională, membrii grupării infracționale au urmărit facilitarea promovării frauduloase de către foarte mulți studenți/masteranzi atât a examenelor universitare anuale sau/și examene restante, cât și fraudarea inclusiv a sesiunilor de licență si master, organizate pe parcursul anului universitar 2018-2019. realitatea.net

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.