AcasăPOLITICĂProfesorul universitar Emil Albotă, noul prefect de Olt

Profesorul universitar Emil Albotă, noul prefect de Olt

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Profesorul universitar Emil Albotă va fi noul prefect al judeţului Olt, după demisia de onoare a lui Cosmin Floreanu. Schimbarea de la Prefectură va fi oficializată printr-o hotărâre care urmează să fie aprobată în şedinţa de astăzi a Guvernului.

Născut în 1975 la Slatina, Emil Florin Albotă afost deputat PSD în perioada 2020-2024. De profesie inginer, acesta deține un doctorat în „Științe inginerești”, cu specializarea în siguranța construcțiilor și inginerie seismică.

Cariera sa politică include funcții de consilier local în Slatina și secretar de stat în Ministerul Educației Naționale. Totodată, el a ocupat funcţia de şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC), în perioada 2017.2020.

În cadrul PSD Olt, Albotă ocupă funcții de conducere, fiind ales vicepreședinte al organizației județene în 2020 și membru al Biroului Permanent Județean începând cu anul 2016. Activitatea sa îmbină expertiza tehnică avansată în domeniul construcțiilor cu o experiență administrativă și politică bine consolidată la nivel județean și național.

Demisia de onoare a prefectului Cosmin Floreanu

Finalul mandatului lui Cosmin Floreanu la conducerea Prefecturii Olt a fost marcat de un gest rar în politica locală, demisia de onoare. După un an petrecut în funcția de prefect și o experiență anterioară de subprefect începută în 2022, oficialul a ales să părăsească fotoliul de la vârful administrației județene în urma unor evoluții juridice recente. Deși deciziile instanței nu sunt definitive, acesta a explicat că renunțarea la funcție este singura cale prin care poate proteja prestigiul și demnitatea Instituției Prefectului.

În mesajul său public, Cosmin Floreanu a ținut să clarifice natura contextului care a dus la această hotărâre radicală.

„Simt nevoia să spun limpede că situația juridică în care mă aflu nu privește fapte de corupție, abuzuri sau acțiuni îndreptate împotriva interesului public, ci un context punctual legat de respectarea unor proceduri, aflat încă în curs de clarificare”, a declarat Cosmin Floreanu.

Această precizare vine să sublinieze că demisia nu reprezintă o recunoaștere a unei vinovății de natură penală, ci un act de responsabilitate administrativă.

Fostul director economic al Spitalului Județean Slatina și manager în sectorul privat a invocat valorile de disciplină și onoare ca piloni ai deciziei sale.

„Educația pe care am primit-o, respectul profund pe care îl port fiecărui cetățean mă determină să fac un pas înapoi”, a mai precizat Cosmin Floreanu. Chiar dacă se retrage din prima linie a administrației, acesta își menține încrederea în viitorul său parcurs public. „Rămân aproape de viața publică și încrezător că adevărul și nevinovăția mea vor demonstra, în timp, corectitudinea drumului pe care mi l-am ales”, a transmis Cosmin Floreanu la finalul mandatului său.

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are peste 16 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.