45 de pacienți oncologici care se află în tratament sau în monitorizare post-terapeutică, în cadrul Centrului de Oncologie Sf. Nectarie Craiova, vor participa, gratuit, la cursuri de engleză, program unic derulat la nivel național, prin Asociația MED SAN, în perioada 9 ianuarie-29 mai.
Potrivit Ramonei Schenker, psiholog în cadrul Centrului de Oncologie „Sfântul Nectarie” Craiova și coordonatorul programelor dedicate pacienților oncologici, scopul acestui proiect este de a continua tehnicile comportamentale pe care le desfașoară pacienții, dar si diminuarea efectelor secundare din timpul chimioterapiei asupra creierului uman, efect cunoscut sub denumirea de chemobrain.
„Ca și beneficii ale acestei activități, avem, în primul rând, un prim avantaj, aceal privind dezvoltarea unor noi zone din creier. Creierul omenesc are o calitate numită neuroplasticitate. Centrii de limbaj din creier se dezvoltă ca urmare a învăţării unei limbi noi. Cu cât înveţi mai bine o altă limbă sau cu cât înveți mai multe limbi, cu atât mai mult acele zone din creier se dezvoltă. Este un proces care are loc ori de câte ori învățăm ceva nou, indiferent de domeniu. Apoi, învățând o limbă străină, ne îmbunătăţim capacitatea de memorare. Copiii educaţi într-un mediu bilingv sau cu mai multe limbi străine au o memorie de lucru mai durabilă decât cei educaţi doar într-o singură limbă. Respectivii copii sunt mai buni la calcule mentale, citit şi multe alte abilităţi cognitive. Totodată, învățatul unei limbi străine previne demenţa. Studiile au demonstrat că, până și la persoanele cu risc de Alzheimer, învățarea unei a doua limbi întârzie apariția acestei boli cu cinci ani. Iată un tratament mult mai de succes decât orice s-a reuşit cu medicamentele de până acum. Un alt beneficiu este că se dezvoltă capacitatea de a asculta și urechea “muzicală”. Să fii bilingv poate conduce la îmbunătăţirea abilităţilor de ascultare, deoarece creierul trebuie să lucreze mai mult pentru a distinge diferitele tipuri de sunete din două sau mai multe limbi”, a explicat Ramona Schenker.
CITEȘTE ȘI: Oraşul Piatra-Olt va avea piste de biciclete pe 15 kilometri. Proiectul este finanţat prin PNRR
Aceasta mai spune că, potrivit studiilor de specialitate, o persoană care știe o limbă străină devine mai flexibilă în gândire.
„Persoanele bilingve pot trece mai repede de la o sarcină la alta, ceea ce în termeni moderni denumim multi-tasking. Creierul cuiva obișnuit să facă rapid trecerea de la o limbă la alta are și o mai mare flexibilitate cognitivă. Celor ce cunosc mai multe limbi le este mai uşor să se adapteze la circumstanţe neaşteptate. Mai mult, o a doua limbă străină învățată dublează capacitatea de atenție. Atenţia îmbunătăţită apare deoarece oamenii bilingvi au ambele limbi activate în acelaşi timp şi trebuie să se automonitorizeze continuu, pentru a observa care este limba potrivită pentru a vorbi într-un anume moment. Tot acest schimb permanent de la o limbă la alta antrenează atenția. De asemenea, persoanele bilingve au un control mai bun asupra lor înșile. Aceste persoane, învățând o a două limbă au o perspectivă mai amplă asupra procesului de învățare, iar când devin conștiente de regulile abstracte şi de structura limbii noi, devi mai bune și la limba nativă. De la înțelegerea termenilor abstracți din propria limbă, până la vocabular, lexic și gramatică, toate se îmbogățesc. Toate beneficiile de mai sus nu sunt valabile doar pentru copii, ci și pentru adulți. Indiferent că înveți o doua limbă la o vârstă mică sau o faci la maturitate, efectele sunt pozitive în ambele situații. Aceste efecte s-au observat în special la debutanţii în studiul limbilor străine”, a conchis psihologul din cadrul Centrului de Oncologie Sfântul Nectarie Craiova.
Proiectul se va desfășura timp de cinci luni, în perioada 9 ianuarie- 29 mai 2023, cu o frecvență săptămânală și o durată de 2 ore/ședință.
Sala de conferințe a Centrului de Oncologie Sf. Nectarie va găzdui întâlnirea dintre curanți și profesori.
Prin intermediul Asociației Med San, bolnavii care se tratează la Centrul de Oncologie Sfântul Nectarie Craiova, dar nu numai, au cunoscut, în ultima vreme, o altfel de abordare a problemei lor de sănătate.
Contul Asociației MED SAN este următorul: RO65BTRLRONCRT00S2606201