Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat luni că partidul a început pregătirile pentru scenariul alegerilor anticipate. El a avertizat, totuși, că acest parcurs politic ar putea duce la retragerea investitorilor din România și la începutul unei crize economice.
În urma ședinței Biroului Permanent Național, conducerea PSD a votat înființarea unei comisii interne. Ea trebuie să evalueze și să adapteze cadrul legal privind organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Comisia este formată din Marian Neacșu, Ovidiu Popa, liderul grupului de la Cameră, și Daniel Zamfir, liderul grupului de la Senat.
„Biroul Permanent Național a votat azi înființarea unei comisii de analiză a legislației electorale”, a spus Sorin Grindeanu.
Despre sarcina comisiei, Grindeanu a spus:
„Ei trebuie să analizeze cadrul legislativ în acest moment legat de posibilul scenariu al alegerilor anticipate parlamentare și ce eventuale modificări sunt necesare astfel încât să putem să avem și cadrul legal, un cadru legal cât mai repede”, a spus președintele PSD.
„Joc de domino”, spune Grindeanu despre efectele unor anticipate
Liderul social-democrat a avertizat din nou împotriva acestui scenariu, pe care l-a numit „nu bun pentru România”. El a spus că declanșarea alegerilor înainte de termen poate avea efecte economice grave.
„Vom porni un joc de domino care, la un moment dat, nu va putea fi oprit. Nu doar relansarea economică ar fi amânată, ci întreaga economie. S-ar putea să devenim martorii unui faliment național, pentru că noi credem că și investitorii și piețele financiare vor reacționa instant la o asemenea decizie politică și, până la urmă, își vor retrage banii din România”, a transmis Sorin Grindeanu.
Acuzația lui Grindeanu la adresa AUR
Grindeanu a spus că AUR ar forța alegerile exclusiv din considerente de scor politic. Acuzația îi aparține liderului PSD.
„Cine își dorește alegeri anticipate pur electoral și pur pentru interesul propriu de partid, în acest moment, cred că e AUR. Nu-i interesează binele României, interesează să-și valorifice procentele pe care le au în sondaje. Dar nu fugim de un asemenea scenariu”, a mai spus președintele PSD.












