AcasăACTUALRadar ascuns într-o anvelopă, pe marginea drumului. Gestul polițistul care a stârnit...

Radar ascuns într-o anvelopă, pe marginea drumului. Gestul polițistul care a stârnit controverse (VIDEO)

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Un polițist din Iași a fost filmat folosind o anvelopă de tractor ca ascunzătoare pentru radarul de trafic, în cadrul sistemului e-SIGUR implementat pentru monitorizarea vitezei pe drumurile publice.

Un polițist a fost filmat, într-o comună din Iaşi, în timp ce stătea cu radarul într-o anvelopă de tractor, care este folosită pe post de reclamă la o vulcanizare, pe marginea drumului.

Citeşte şi: Jurnalistul Sebastian Oancea lansează Antifakenews.eu: un nou front împotriva știrilor false

Evenimentul s-a petrecut în localitatea Cristeşti din judeţul Iaşi.

Inspectoratul Judeţean de Poliţie confirmă prin Biroul de Relaţii Publice că omul legii instala un aparat radar pe marginea acelui drum. În plus, se pare că radarul face parte din sistemul e-SIGUR, care este implementat la nivel naţional.

„Începând cu 1 ianuarie 2025, a fost operaționalizat sistemul de monitorizare a traficului rutier pe drumurile publice din România cu privire la posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, obținute cu mijloace tehnice din dotarea Poliției Române și colectate automat prin sistemul e-SIGUR.

Acest sistem prelucrează imaginile surprinse cu ajutorul cinemometrelor Trucam pe drumurile publice, în zonele cu risc ridicat. Constatarea și aplicarea sancțiunilor se realizează de polițiști nominalizați în acest sens.

Reamintim că nerespectarea regimului legal de viteză reprezintă una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere, iar respectarea legislației de către toți participanții la trafic ar reduce semnificativ dramele care se întâmplă pe șosele.

Scopul implementării acestui sistem și al tuturor acțiunilor desfășurate în teren de polițiști este prevenirea evenimentelor rutiere și protejarea tuturor participanților la trafic”, a transmis IPJ Iaşi, la solicitarea Ziarului Puterea.

Comentariile şoferilor

Imaginile au ajuns pe internet, iar comentariile au fost din cele mai diverse, părerile fiind împărţite cu privire la utilitatea acestei măsuri.

„Le-a promis salarii si acum hartuiesc oamenii cu amenzi …”, spune un utilizator.

Altcineva îi răspunde: „Unii merg cu viteza foarte mare de se întâmplă nenorociri, mor oameni nevinovaţi… de asta hărţuiesc pe teribilişti”.

Un alt internaut îi critică pe poliţişti că îi pândesc pe şoferi, în loc să prevină evenimentele rutiere.

„Ca să nu se întâmple accidente trebuie să previi, stând ascuns înseamnă că aștepți să se întâmple accidentul și apoi să vă faceți treaba! Dacă ai sta în mijlocul drumului nimeni nu va încălca regulile de circulație și nu vor fi incidente neplăcute!”, a spus acesta.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri