Fetiţa în vârstă de doi ani şi cinci lună, găsită moartă într-o râpă din comuna doljeană Breasta, după aproape două zile de căutări, a fost ucisă, afirmă surse apropiate anchetei.
De la găsirea trupului neînsufleţit al fetiței şi până acum, poliţiştii au audiat mai multe rude şi vecini pentru a stabili cum s-au petrecut lucrurile şi cine este autorul crimei.
Raisa, fetiţa în vârstă de 2 ani şi cinci luni din localitatea doljeană Breasta, dată dispărută de familie luni, a fost găsită, marţi, moartă într-o râpă.
Fetiţa este căutată de ieri, după ce la ora 12.30 polițiștii Secției nr.2 Poliție Rurală Breasta au fost sesizați de un bărbat, din comuna Breasta, cu privire la faptul că, vecina sa, STAN RAISA MARIA NICOLETA, de 2 ani și 5 luni a plecat voluntar de la locuința părinților ei, vecinii apelantului și nu a mai revenit.
Imediat, peste 100 de oameni, polițiști, jandarmi, pompieri, dar și voluntari din localitate s-au mobilizat pentru găsirea copilei. De asemenea a intervenit şi elicopterul SMURD.
Marţi dimineaţă, polițiști (dotați și cu dispozitive de termoviziune), jandarmi, pompieri (cu dispozitive de termoviziune), lucrători Salvamont Gorj și Salvamont Vâlcea (cu drone cu termoviziune) și cu sprijinul unui număr semnificativ de voluntari, conductori ATV și moto-cross au continuat activitățile de căutare pe o zonă de aproximativ 15 km pătrați.












