Mai mult de un sfert dintre absolvenții de liceu sau de facultate se angajează în cel mult trei ani de la absolvire, arată un sondaj Eurostat.
În perioada pandemiei, rata de angajare a proaspeților absolvenți a crescut față de anul 2019. Aceasta a ajuns la 76,7% în 2020, în ușoară creștere față de anul 2019, potrivit datelor Eurostat, citate de Mediafax.
Anul acesta, 148.000 de elevi au terminat liceul şi alţi aproape 86.000 de studenţi au încheiat cursurile unei facultăţi.
Un absolvent de liceu se poate angaja în industria ospitalităţii, temporar, dacă doreşte să îşi continue studiile, iar dacă nu vrea acest lucru, atunci se angajează în industrie sau în retail.
„Tot mai mulţi părinţi îşi lasă copiii să lucreze în vacanţele din clasa a 11-a sau a 12-a şi experienţa lor e foarte valoroasă, pentru că învaţă să se obişnuiască cu rutina unui job, cu un program de lucru, dezvoltă abilităţi de relaţionale, de planificare şi de organizare, competenţe care sunt transferabile şi în alte joburi şi care potenţează cunoştinţele pe care le obţin în facultate ulterior”, a spus Dragoş Gheban, manager compania.
Un absolvent de liceu primește în medie 1.200-1.300 de lei, salariu net, ajungând după perioada de probă la 1.800-2500 lei net.