AcasăACTUALRazie, noaptea trecută, în județul Dolj. Amenzi de peste 31.000 de lei

Razie, noaptea trecută, în județul Dolj. Amenzi de peste 31.000 de lei

spot_img
spot_img
- Advertisement -

O razie pentru prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență, a activităților comerciale ilegale, precum și a abaterilor la regimul circulației pe drumurile publice a fost efectuată în noaptea de luni spre marți de către polițiștii doljeni.

Potrivit IPJ Dolj, au fost formate 41 de filtre rutiere, în cadrul cărora polițiștii doljeni au verificat peste 550 de mașini, totodată fiind efectuate controale la aproximativ 200 de baruri, discoteci şi magazine.

Totodată, au fost legitimate peste 800 de persoane, 180 dintre acestea fiind controlate pentru arme albe.

Polițiștii doljeni au constatat și 12 infracțiuni în flagrant delict, cinci dintre acestea fiind la regimul circulației rutiere și restul, infracţiuni de natură judiciară şi economică.

„Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 76 de sancțiuni contravenționale, din care 53 la OUG 195/2002, 18  la Legea 61/1991 a ordinii și liniștii publice şi cinci la alte acte normative”, informează IPJ Dolj.

Persoane prinse conducând mașina deși nu au permis de conducere, un tânăr ce avea asupra lui un cuțit, depășirea vitezei legale, acestea reprezintă cele mai multe dintre neregulile depistate de polițiști.

Valoarea amenzilor este de aproximativ 31.000 lei, fiind totodată reţinute trei permise de conducere, iar două certificate de înmatriculare au fost retrase.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.