Polițiștii de la Brigada Rutieră București au organizat, astăzi, o razie cu scopul de a depista șoferii care conduc cu viteză. Un tânăr de 29 de ani a fost prins conducând cu 114 km/h, pe o stradă din sectorul 6.
”Astăzi 27 ianuarie a.c., polițiștii Brigăzii Rutiere au acționat pe arterele din municipiul București cu risc rutier ridicat în scopul prevenirii accidentelor de circulație cu consecințe grave produse pe fondul încălcării regimul legal de viteză.
În cadrul acțiunii au fost aplicate 77 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 37500 lei și au fost reținute 3 permise de conducere pentru depășirea vitezei cu peste 50 de km/h.
Exemple:
1.Un bărbat în vârstă de 29 de ani a condus un autovehicul pe o stradă din sectorul 6 și a fost înregistrat de aparatul radar cu viteza de 114 km/h, sector de drum unde limita este de 50 km/h.
Conducătorul autovehiculului a fost sancționat cu amendă în valoare de 1485 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 zile.
2.Un bărbat în vârstă de 60 de ani a condus un autovehicul pe o stradă din sectorul 6 și a fost înregistrat de aparatul radar cu viteza de 104 km/h, sector de drum unde limita este de 50 km/h.
Conducătorul autovehiculului a fost sancționat cu amendă în valoare de 1485 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 zile”, a transmis Claudiu Costea, purtătorul de cuvânt la Brigada Rutieră.
Articolul ”Recordul” zilei. Un șofer, depistat de polițiști conducând cu 114 km/h, pe o stradă din sectorul 6 apare prima dată în Money.












