AcasăACTUALReţea de contrabandă de ţigări din Olt, destructurată de poliţişti. Contrabandiştii au...

Reţea de contrabandă de ţigări din Olt, destructurată de poliţişti. Contrabandiştii au scăpat de pedeapsă, în instanţă, după doi ani de procese

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Patru contrabandişti de ţigări din Corabia şi zonele limitrofe au fost achitaţi, definitiv, de Curtea de Apel Craiova, după ce judecătoria locală le aplicase pedepse cu suspendare. În urma unei ample anchete, în acest dosar, acum doi ani, poliţiştii au reuşit să destructureze reţeaua de contrabandă, iar în urma percheziţiilor au găsit mii de pachete de ţigări.

În luna februarie a acestui an, magistraţii Judecătoriei Corabia au decis condamnarea lui Aurel S. la doi ani şi şase luni închisoare cu suspendare, a lui Ştefan S. la doi ani cu suspendare, a lui George Ş. la doi ani şi trei luni cu suspendare, iar a lui Teodor P. la doi ani cu suspendare. Recent, Curtea de Apel Craiova a decis achitarea tuturor inculpaţilor, cu excepţia lui George Ş., a cărui pedeapsă a rămas de opt luni închisoare cu suspendare.

Cei patru vindeau ţigări de contrabandă în Corabia, Gura Padinii, Ştefan Cel Mare şi Vădăstriţa, în această ultimă locaţie chiar de la magazinul unuia dintre inculpaţi. Reţeaua a fost descoperită de poliţiştii de frontieră. Preţul unui pachet de ţigări era de doar 10 lei.

Ca să nu fie interceptaţi de poliţie, tigările erau denumite „lemne” sau „roşii”

Patronul magazinului își lua măsuri pentru a nu fi prins de către organele de poliție. Pentru a nu atrage atenția, în ipoteza în care convorbirile telefonice ar fi interceptate, bărbatul folosea alți termeni pentru denumirea țigărilor provenite din contrabandă. Astfel, țigările sunt denumite „lemne”.

Cu toate aceste, din interceptările depuse la dosar s-a putut concluziona că atunci când avea în vedere cantitatea determinată de „lemne”, în conversație se face referire la un carton și, nicidecum, la termeni specifici comerțului cu material lemnos.

CITEŞTE ŞI: GORJ: Un primar trimis în judecată pentru luare de mită scapă de arestul preventiv. Măsură înlocuită de Curtea de Apel Craiova

În alte interceptări este folosită denumirea de „roșii”, atunci când inculpaţii se referă la țigările provenite din contrabandă marca Marble, care au ambalajul roșu.

Mii de pachete de ţigări de contrabandă, găsite într-o baie

Poliţiştii au făcut şi o percheziţie, la magazinul din Vădăstriţa, în 17 martie 2020, iar aici au găsti cantitatea de 2.000 de pachete țigări marca Marble, făra banderolă fiscală, ascunse într-o baie. Este vorba de 40.000 de ţigarete.

„Întrebat pe parcursul urmăririi penale cu privire la țigările găsite, inculpatul a declarat că sunt pentru consum propriu, lucru consemnat și în declarația de suspect luată în data de 19.03.2020 (fila 265 d.u.p.). Locuința acestuia era folosită de alt inculpat pentru a depozita țigările provenite din contrabandă, pentru ca ulterior să le poată transporta la magazinele acestuia sau chiar spre diferiți cumpărători”, reţin anchetatorii.

CITEȘTE ȘI: Cetăţean sirian cu documentele fratelui său, depistat la Frontiera Feroviară Calafat

În altă locaţie, situată pe pe drumul judeţean DJ 544A, anchetatorii au găsit 107 pachete țigări marca Marlboro și Marble. Aici funcţiona un magazin al unuia dintre inculpaţi, foarte aproape de târgul de săptămână.

„Cu privire la țigările găsite în cele două magazine percheziționate, martora ####### ######, care lucrează în calitate de vânzătoare la unul dintre magazine, a declarat la data de 17.06.2020 că aceste țigări erau aduse de inculpatul ######## ##### în scopul de a fi comercializate. De asemenea, aceasta a precizat că a fost instruită de către inculpatul ######## ##### să nu vorbească la telefon despre țigări și să nu vândă decât anumitor persoane”, se arată în înscrisurile depuse la dosar.

Interceptările, respinse ca probă

 Curtea de Apel Craiova a decis să respingă din dosar interceptările convorbirilor, constantând că „au fost administrate nelegal”.

„Verificând probatoriul administrat cu privire acuzaţiile formulate împotriva inculpaţilor, se constată că parte din probele cu privire la pretinsa comercializare prin intermediul magazinelor, precum şi pretinsa vânzare către inculpatul #####, au fost administrate nelegal, astfel că nu vor fi avute în vedere de instanţa de apel.

Astfel, se constată că deşi începând cu 30.01.2020 Judecătoria Corabia a autorizat anumite măsuri de supraveghere tehnică, mijloacele de probă ce conţin activităţile de supraveghere tehnică sunt nelegale.

Potrivit art. 143 alin. 4 C.p.p., convorbirile, comunicările sau conversaţiile interceptate şi înregistrate, care privesc fapta ce formează obiectul cercetării ori contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor, sunt redate de către procuror sau organul de cercetare penală într-un proces-verbal în care se menţionează mandatul emis pentru efectuarea acestora, numerele posturilor telefonice, datele de identificare ale sistemelor informatice ori ale punctelor de acces, numele persoanelor ce au efectuat comunicările, dacă sunt cunoscute, data şi ora fiecărei convorbiri sau comunicări. Procesul-verbal este certificat pentru autenticitate de către procuror”, reţine instanţa.

CITEŞTE ŞI: PSD se opune majorării salariilor parlamentarilor

Curtea a decis achitarea

În ciuda amplei anchete, Judecătoria Corabia a decis condamnarea celor patru la pedepse cu suspendare. Inculpaţii nu au fost mulţumiţi de pedepse, astfel că au atacat cu apel, la Curtea de Apel Craiova, unde au avut câştig de cauză.

Magistraţii Curţii le-au admis apelurile şi i-au achitat pe trei dintre ei. Cel de al patrulea a rămas cu doar opt luni de închisoare cu suspendare.

Decizia este definitivă.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri