AcasăACTUALRinichi de porc modificat genetic transplantat unei paciente aflată în stare foarte...

Rinichi de porc modificat genetic transplantat unei paciente aflată în stare foarte gravă

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Un rinichi de porc modificat genetic a fost transplantat pentru a doua oară la o persoană în viaţă în Statele Unite, în timp ce aceeaşi persoană a primit o pompă cardiacă, o procedură combinată fără precedent care reprezintă o nouă etapă într-un domeniu care avansează cu mare viteză.

Anunţul a fost făcut miercuri de către spitalul NYU Langone din New York. „Am combinat două minuni ale medicinei moderne într-un mod inedit”, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, doctorul Robert Montgomery, care a efectuat transplantul de rinichi, scrie AFP.

Acesta este „un alt pas important în călătoria noastră pentru a ne asigura că organele vitale sunt disponibile pentru toţi cei care au nevoie de ele”, a spus el.

Pacienta, în vârstă de 54 de ani, suferea de insuficienţă cardiacă şi renală. Lisa Pisano nu a putut primi o pompă cardiacă, deoarece mortalitatea este foarte mare în cazul persoanelor care fac dializă. Dar ea avea, de asemenea, niveluri de anticorpi care ar fi însemnat că ar fi trebuit să aştepte ani pentru a avea ocazia de a primi un rinichi uman.

Cu toate acestea, din cauza inimii sale, ea mai avea doar câteva săptămâni de trăit, potrivit medicilor. „Încercasem totul (…) aşa că, atunci când s-a prezentat această oportunitate, am spus că voi profita de ea”, a declarat Lisa Pisano, originară din New Jersey.

„Mi-am spus că, în cel mai rău caz, dacă nu funcţionează, s-ar putea să funcţioneze pentru următoarea persoană”, a spus ea de pe patul de spital, mulţumind călduros familiei, medicilor şi asistentelor.

„Ne îndreptăm foarte repede spre testele clinice”

Operaţia de implantare a pompei cardiace (sau a dispozitivului de asistenţă ventriculară) a avut loc la 4 aprilie, iar transplantul de rinichi la 12 aprilie. Aproape două săptămâni mai târziu, dr. Montgomery a fost încântat să anunţe că nu a existat „niciun semn de respingere” până în prezent.

Xenogrefele reprezintă o provocare, deoarece sistemul imunitar al primitorului tinde să atace organul străin. Porcul a fost supus unei singure modificări genetice, a explicat el, pentru a reduce acest risc.

Pentru prima dată, a fost transplantat şi timusul porcului, un organ care joacă un rol important în sistemul imunitar. Spitalul General Massachusetts din Boston a anunţat în martie că a efectuat primul transplant de rinichi de porc modificat genetic pe un pacient viu.

Transplanturile anterioare AU FOST efectuate pe pacienţi aflaţi în moarte cerebrală. Pacienţi în viaţă au primit, de asemenea, un transplant de inimă de la un porc modificat genetic, dar au murit ulterior.

Aceste aşa-numite operaţii „compasionale” prefigurează viitoarele teste clinice de mai mare amploare. „În mod clar, ne îndreptăm foarte repede spre testele clinice, probabil chiar mai repede decât am crezut”, a declarat dr. Montgomery.

- Publicitate-spot_img

Mai multe ştiri

- Publicitate-spot_img

SCIENCE+

Emisiunea "Reporter 24"

- Publicitate-spot_img
News.ro
News.ro
News.ro este cea mai nouă agenţie de presă din România şi s-a născut din dorinţa şi voinţa unor jurnalişti de agenţie cu mare experienţă de a oferi în continuare conţinut de calitate, relevant, adaptat condiţiilor actuale de piaţă, către clienţi media şi corporate.News.ro este o agenţie independentă, constituindu-se în răspunsul nostru la realităţile din piaţa media, afectată de influenţe politice, economice şi de degradarea politicilor editoriale şi a modului în care se practică jurnalismul.News.ro funcţionează în cadrul unei companii înfiinţate în 2016, dedicată special operării business-ului de agenţie. Misiunea noastră este de a deveni lider pe acest segment media.
- Parteneriat -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri