AcasăACTUALScandal sexual într-un spital de copii. Un asistent este acuzat că ar...

Scandal sexual într-un spital de copii. Un asistent este acuzat că ar fi agresat mai multe mămici

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Un asistent medical de la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara este cercetat penal, după ce mai multe mămici au reclamat că au fost agresate sexual de acesta, în timpul spitalizării alături de copii.

Femeile au povestit despre situațiile prin care au trecut pe rețele de socializare, polițiștii sesizându-se din oficiu în acest caz.

„În urma apariţiei în mediul online a unor informaţii cu privire la faptul că mai multe paciente acuză că au fost agresate sexual de către un angajat al Spitalului de Copii din Timişoara, (…) comunicăm faptul că poliţiştii Secţiei 3 Timişoara s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală şi efectuează cercetări sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi luării de măsuri legale”, a anunţat, joi, Poliţia Timiş.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri