AcasăACTUALSchimbări în admiterea la şcolile Ministerului de Interne

Schimbări în admiterea la şcolile Ministerului de Interne

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Reprezentanţii ISU Olt au prezentat, vineri, date referitoare la situația din ultima perioadă a recrutărilor candidaților care s-au înscris pentru a urma cursurile școlilor care pregătesc personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne, precum și o parte din traseul urmat de către cei declarați „admis” la aceste instituții de învățământ.

Spre deosebire de anii precedenți, începând cu sesiunea din vara acestui an, locurile la toate instituțiile de învățământ care pregătesc personal pentru nevoile MAI sunt comune pentru femei și bărbați. Totodată, în cadrul Şcolii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti se va desfășura sesiune de admitere în luna ianuarie 2020.

Referitor la numărul candidaților recrutați de ISU Olt, în vederea participării la concursurile organizate de Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” – Facultatea de Pompieri, în acest an s-au înscris 25 de candidați, față de 22 anul trecut. Din cei 22 de candidați recrutați anul trecut, trei au fost admiși și urmează cursurile Facultății de Pompieri.

Pentru concursurile de admitere organizate de către instituţiile de învăţământ superior care realizează formarea iniţială a personalului pentru nevoile M.A.I. (Academia Tehnică Militară ”Ferdinand I” și Academia Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu”) în acest an s-au înscris opt candidați, față de șapte anul trecut, doi dintre aceștia fiind declarați „admis”.

Totodată, la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti, pentru sesiunea iulie 2018 au fost înscriși 27 de candidați, 13 dintre aceștia fiind declarați „admis”, în timp ce la sesiunea din ianuarie 2019 au fost înscriși 12 și nouă au fost declarați „admis”.

În această perioadă, ISU Olt continuă procesul de recrutare a absolvenţilor de liceu, cu diplomă de bacalaureat sau echivalentă acesteia, pentru concursul de admitere la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti în sesiunea ianuarie 2020.

La concursul de admitere pentru Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti, sunt alocate 300 de locuri, pentru bărbaţi și femei, astfel: subofiţer de pompieri şi protecţie civilă – 275 de locuri; maistru militar auto – 25 de locuri.

Candidaţilor de etnie romă le sunt alocate două locuri în specialitatea subofiţer de pompieri şi protecţie civilă. Durata studiilor este de un an.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.