AcasăACTUALSe modifică taxa de salubritate în judeţul Olt. Ce trebuie să ştie...

Se modifică taxa de salubritate în judeţul Olt. Ce trebuie să ştie societăţile comerciale

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Regulamentul privind instituirea taxei de salubritate la nivelul judeţului Olt va fi modificat, potrivit preşedintelui CJ Olt Marius Oprescu, după ce mai mulţi operatori economici de pe platforma industrială a Slatinei s-au plâns că taxarea pe suprafaţă duce la valori foarte mari.

Marius Oprescu a arătat că, după ce vor fi adoptate modificările la regulament, societăţile vor avea mai multe alternative privind modalitatea de plată a serviciului de salubritate.

„Modul de calcul al taxei de salubritate este luat din lege. Există un standard în lege. Din păcate, e adevărat, modul de calcul pe care legea îl prevede, în o parte din cazuri,  nu bate cu realitatea, adică cu gunoiul care se ridică. Acolo, în urma discuţiilor avute cu platforma industrială şi cu întreprinzătorii mai mici, am ajuns la nişte numitori comuni, iar în perioada următoare se va trece prin Adunarea Generală a ADI Olt-Eco modificarea regulamentului astfel încât să prindem pe lângă această modalitate care nu-i avantajează şi alternative şi fiecare să-şi aleagă modalitatea care se apropie cât mai mult de realitate”, a explicat Marius Oprescu.

Una dintre noile opţiuni vizează plata conform cantităţii de gunoi produse şi declarate în anul anterior.

„Când vor fi definitivate aceste alternative, vor fi făcute publice. Conform legii, pot fi introduse aceste alternative astfel încât cei pe care nu-i avantajează calcului pe hală industrială să-şi aleagă ca alternativă istoricul anului trecut. Urmând ca, la final, atunci când istoricul este mai mic decât realul, să fie depusă o declaraţie rectificativă”, a mai spus preşedintele forului judeţean.

El a mai precizat că termenul pentru intrarea în vigoare a regulamentului de salubritate a fost prelungit.

„La nivelul municipiului Slatina, s-a prelungit termenul de intrare în vigoare a noului regulament pe 31 martie, astfel încât să reuşim să aducem câteva soluţii ca alternative şi, când le avem gata, să le introducem în regulament şi ele să-şi urmeze cursul de implementare”, a conchis Marius Oprescu.

Conform actualului regulament, societăţile comerciale plătesc taxa de salubritate, în funcţie de activitatea desfăşurată, în funcţie de unitatea de măsură şi indicele de producere, aşa cum acestea au fost determinate conform standardului privind salubrizarea localităţilor.

CITEŞTE ŞI: Surprize de 1 iunie, pregătite de Primăria Slatina în Parcul Tineretului

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri