Afacerea cu mașini second-hand aduse din străinătate și comercializate în țară ar urma să se schimbe în urma unei noi prevederi aflate pe masa Guvernului. Cel care va aduce mașina va trebui să o înscrie el însuși în țară.
Cu mai puțin de 24 de ore înaintea moțiunii de cenzură de marți, 5 octombrie, guvernul a modificat legislația privind mașinile rulate aduse în România, o schimbare majoră care vizează procesul de înregistrare la Registrul Auto Român (RAR) și plata taxelor.
Dacă înainte importatorul de mașini putea vinde autoturismul cu numărul de înmatriculare din străinătate, obligația înregistrării la RAR căzând în sarcina cumpărătorului, acum obligația revine celui care ia mașina din străinătate și o aduce în țară, a anunțat ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu.
În prezent, cei mai mulți „samsari” nu iau contact niciodată cu organele de control, mașinile fiind înregistrate de cumpărătorii finali.
Potrivit ministrului, statul a pierdut în ultimii cinci ani 1,4 miliarde de lei din frauda comisă de cei care cumpără vehicule din alte state UE și le revând în România.
Astfel de operațiuni au fost vizate în ultimii ani de controale ale Fiscului, dar și ale altor instituții, cum ar fi Poliția Română.
Sursă: Ziare.com
CITEŞTE ŞI: Improvizație periculoasă descoperită de inspectorii RAR: Microbuz cu o bucată de lemn pe post de suspensie












