Scandalul pornit după fuga din ţară a primarului Cătălin Cherecheş pare departe de final. Astfel, şefii din Poliția Maramureș demiși de ministrul de Interne după ce edilul a reușit să fugă din țară folosind cartea de identitate a unei rude lucrează în continuare în sistem. Aceştia au fost mutați pe alte funcții.
În noiembrie, fostul primar din Baia Mare a reușit să fugă din țară, prin Vama Petea, cu câteva ore înainte de a fi condamnat definitiv la cinci ani de închisoare, el folosind cartea de identiate a unui văr. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a anunțat atunci că l-a demis pe șeful Poliției de Frontieră, Victor Ștefan Ivașcu. De asemenea, a fost demis și șeful IPJ Maramureș.
Ce spune ministrul de Interne
Cătălin Predoiu a fost întrebat, luni, la Euronews, despre faptul că șefii demiși în urma scandalului Cherecheș sunt încă în sistem. Fostul șef al IPJ Maramureș Mihai Gherman, criticat chiar de ministrul de Interne că și-a luat concediu în perioada în care Cătălin Cherecheș a fugit din țară, a ajuns adjunct al Poliției Județene Vaslui. Victor Ivașcu, demis din funcția de șef al Poliției de Frontieră, este acum la dispoziția Ministerului de Interne, iar doi dintre adjuncții acestuia sunt acum în Direcția de Supraveghere și Control al Trecerii Frontierei. Un fost șef al Direcției de Protecție Internă Maramureș s-a pensionat.
Ministrul de Interne a spus, la Euronews, că situația este valabilă în tot sistemul de stat din cauza statutului și a regimului juridic al acestor funcții.
„Rămân în continuare în sistem, pentru că fiecăruia ar trebui să i se aplice o sancțiune pe măsura culpei.
Doi la mână, dumneavoastră, implicit ați ridicat o temă foarte importantă: Care este statutul și regimul juridic al acestor funcții, nu numai în sistemul Ministerului Afacerilor Interne, în general în sistemul public din România. Poate că merită făcută o emisiune pe acest subiect. Ce și câtă putere are un ministru să ia rapid măsuri drastice, mai puțin drastice sau uneori să nu aibă nici o putere să ia vreo măsură. Deci, există o discuție legată și de statutul juridic și de regimul juridic al acestor funcții și al persoanelor care le ocupă.
Trei la mână, există încă o anchetă în curs. Ceea ce este important, cred eu, că în limita maximă a puterilor mele, am luat la maximum aceste măsuri și ele s-au tradus prin schimbări la toate punctele în care s-a ajuns la concluzia că s-a greșit, din punctul meu de vedere, ca ministru. Pentru că nu-i vorba doar de acarul Păun, ultimul care l-a văzut pe domnul Cherecheș pe teritoriul României, ci e vorba de un lanț întreg, pe unde au funcționat, atribuții profesionale, legale, care ar fi putut să atragă un semnal, o informație, o precauție, o prudență în plus, respectând toate drepturile fundamentale ale omului”, a susținut Cătălin Predoiu, potrivit HotNews.












