AcasăACTUALŞeful Institutului pentru Crimele Comunismului: ”Îi asigur pe foștii securiști din asociația...

Şeful Institutului pentru Crimele Comunismului: ”Îi asigur pe foștii securiști din asociația cadrelor în rezervă a SRI că Securitatea va rămâne în istorie ca o instituție totalitar-criminală”

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a lansat joi un proiect pilot în România, pentru monitorizarea relativizării comunismului și promovarea, revizuirea sau ocultarea naturii criminale a acestui regim, potrivit inițiatorilor. Proiectul a fost lansat chiar în ziua de naștere a dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu.

Regimul comunist a ucis zeci de milioane de oameni în decursul deceniilor, prin execuții directe sau prin acțiuni genocidare cum ar fi înfometarea ucrainenilor în anii 1930 (Holodomorul). În România, nu există o lege care să interzică penal promovarea sau relativizarea ideologiei comuniste, la fel cum se întâmplă cu ideologia fascistă, interzisă prin OUG 31/2002.

CITEŞTE ŞI: VIDEO | Monument ridicat pentru „eroii” fostei Securităţi, la Piteşti. Cum a fost posibil

Politologul Daniel Șandru, care conduce IICCMER din martie 2022, a vorbit despre acest proiect de monitorizare a manifestărilor care promovează sau relativizează comunismul, precum și despre modul în care România se raportează astăzi la acest regim criminal. El este, de asemenea, prorector și președinte al Senatului Universității „Petre Andrei” din Iași.

Principalele declarații:

  • ”Războiul din Ucraina ne-a arătat care pot fi efectele politice și culturale ale unor politici de relativizare a crimelor comunismului”;
  • ”Demonizarea democrației, consolidarea autoritarismului și războiul din Ucraina nu ar fi fost posibile fără o politică de transformare a trecutului sovietic într-un ”paradis pierdut”;
  • ”Cultivarea nostalgiei pentru trecutul comunist, mai ales în rândul celor care nu l-au trăit, este una dintre formele cele mai eficiente de subminare a încrederii oamenilor în virtuțile democrației și în avantajele sale”;
  • ”Comunismul, ca de altfel și totalitarismul de dreapta, nu sunt fenomene care să poată fi înțelese de către cei tineri pe parcursul unei lecții sau două”;
  • ”(Despre spălarea Securității într-un documentar TVR): ”Accederea în Securitate, mai ales ca ofițer, însemna aderența la un set de valori și convingeri specifice comunismului, atât în perioada stalinistă, cât și în cea așa-zis „națională” (…) Din păcate, ele tind să se consolideze odată cu trecerea vremii și să capete forma unui adevărat discurs justificator”;
  • ”Îi pot asigura pe foștii securiști din asociația cadrelor în rezervă a SRI că Securitatea lui Ceaușescu, ca și aceea a lui Dej, nu va rămâne în istorie altceva decât ceea ce, realmente, a fost: o instituție totalitar-criminală, al cărei scop a fost slujul dictatorial și anihilarea libertăților și drepturilor fundamentale prin crime și abuzuri”;
  • ”Vom furniza toate argumentele factologice și documentare de care este nevoie pentru a împiedica reabilitarea comunismului prin uitarea victimelor sale”;
  • ”Vom cere schimbarea numelor de obiective sau străzi care poartă numele unor activiști comuniști, în cazul în care există”;
  • ”Este o nevoie acută de un muzeul al comunismului (…) IICCMER a întreprins pași concreți în această direcție. „Închisoarea Tăcerii” (Râmnicu Sărat, n.red.) va fi spațiul în care tinerii, dar nu doar ei, vor afla foarte multe lucruri despre crimele comunismului, astfel încât nimeni să nu uite și din ce în ce din ce mai puțini să-și permită să le nege sau să le relativizeze”;
  • ”Ion Iliescu a fost omul care a avut o contribuție esențială la întârzierea consolidării democrației românești”.

Interviul complet, în g4media.ro

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri