AcasăACTUALServiciu de Ambulanţă mutat la hotel

Serviciu de Ambulanţă mutat la hotel

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) din Tulcea a fost mutat într-un hotel. Decizia a fost luată pentru a permite firmelor de construcţii să reabiliteze spaţiul în care funcţiona instituţia.

Astfel, hotelul din Tulcea, aflat în conservare în sezonul rece, s-a deschis pentru personalul TESA şi conducerea SAJ. Contractul de închiriere este valabil până la finele acestui an, iar tariful este de 6 euro pe metru pătrat, potrivit managerului instituţiei, Nicolae Sicinschi.

„Partea proastă este că acum n-am putut să relocăm şi personalul operativ. Fiecare ambulanţă trebuie alimentată la o priză de curent, pentru că toată aparatura din celula medicală, în momentul în care maşina nu se află în mers, trebuie încărcată şi menţinută în stare de funcţionare. Or, n-am găsit nicăieri un spaţiu care să ne ofere o parcare pentru atâtea ambulanţe şi cu instalaţie electrică suficientă pentru toate autosanitarele”, a declarat, pentru Agerpres, managerul SAJ.

Sediul SAJ Tulcea a fost construit în anul 1969, atunci când la Ambulanţă lucrau circa 50 de persoane, iar în momentul de faţă SAJ numără circa 200 de angajaţi. Fostul sediu al SAJ pare de neutilizat, zgomotele utilajelor de construcţii şi praful fiind greu de suportat de angajaţi.

„Încă suntem în relocare, identificăm spaţii potrivite pentru activitate, încercăm să fie totul la parametri optimi. Mai sunt în derulare nişte acţiuni ca să reducem cât mai mult din disconfort. Vom rezolva cu spaţiile pentru ca personalul să stea în condiţii confortabile”, a afirmat pentru Agerpres asistentul şef al SAJ, Vavilia Munteanu.

Şi primăria fucţionează la hotel

În fostul sediu al Ambulanţei, muncitorii au început lucrările de reparaţii, iar pe un zid rămas încă în picioare se vede o fisură prin care ploaia ajungea în interior. Angajaţii firmei de construcţii spun că vor să termine lucrarea până la finele anului. Termenul de finalizare este martie 2024.

Valoarea totală a proiectului de reabilitare a sediului SAJ – iniţiat de Consiliul Judeţean – este de peste 5,8 milioane de lei, suma fiind asigurată din fonduri europene.

În luna ianuarie a acestui an, Primăria municipiului Tulcea s-a mutat într-un alt hotel din oraş, pentru ca sediul să poată fi modernizat printr-un proiect cu fonduri europene, potrivit G4Media.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri