AcasăEDUCAŢIESiminica Mirea (PSD) cere redeschiderea şcolilor în siguranţă

Siminica Mirea (PSD) cere redeschiderea şcolilor în siguranţă

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Senatorul PSD de Olt, Siminica Mirea, militează pentru redeschiderea şcolilor, subliniind însă că este nevoie de aplicarea unor minime măsuri de siguranţă.

Parlamentarul oltean arată şi că vaccinarea cadrelor didactice bate pasul pe loc.

„Redeschiderea şcolilor în siguranţă este prioritară! Nu ne mai putem permite agonia actuală în România, în ceea ce priveşte sistemul de învăţământ. Tocmai de aceea, redeschiderea şcolilor în siguranţă reprezintă un lucru necesar şi esenţial, însă, fără aplicarea unor minime măsuri, acest lucru nu va fi posibil. În prezent, nici măcar 10% dintre cele 300.000 de cadre didactice din România, nu au fost vaccinate, deşi reprezentau personal esenţial”, a afirmat Siminica Mirea.

De asemenea, senatorul adaugă că ar trebuie pus la punct un plan de testare în masă a profesorilor şi elevilor, pentru detectarea la timp a focarelor de COVID-19.

„În plus, personalul didactic nu va fi vaccinat nici în luna februarie. Toate acestea, împreună cu lipsa unui plan pentru testarea masivă a elevilor şi a profesorilor, vor genera efecte dezastruase în rândul răspândirii virusului SARS-CoV-2, şi în ceea ce priveşte siguranţa şi sănătatea românilor!  Cred cu tărie că, redeschiderea şcolilor este necesară, însă, cu aplicarea unor minime măsuri, pentru ca activitatea să reînceapă normal, în condiţii de siguranţă!”, a conchis senatorul Siminica Mirea.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri