AcasăACTUALSlatina: Ce a păţit un turc căruia îi expirase perioada legală de...

Slatina: Ce a păţit un turc căruia îi expirase perioada legală de şedere în România

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Un cetăţean turc a fost amendat şi este obligat să părăsească ţara în termen de 15 zile, după ce poliţiştii de imigrări din Olt au descoperit că îi expirase perioada legală de şedere în România.

Potrivit unui comunicat, este vorba despre un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din Turcia, care nu mai îndeplinea condițiile șederii pe teritoriul României. El a fost depistat în municipiul Slatina.

„În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul a intrat legal pe teritoriul României, în baza unei vize în scop de afaceri, însă la expirarea perioadei legale de ședere nu a părăsit teritoriul țării”, se arată în comunicatul citat.

Polițiștii de imigrări au emis pe numele cetățeanului turc o decizie de returnare, prin care este obligat să părăsească țara în termen de 15 zile.

Totodată, străinul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 400 de lei, în conformitate cu prevederile O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.