AcasăLIFESlatina la superlativ. Primăria a premiat elitele oraşului  >>> GALERIE FOTO

Slatina la superlativ. Primăria a premiat elitele oraşului  >>> GALERIE FOTO

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Gala Superlativelor a încununat, luni seară, şirul evenimentelor organizate de Primăria Slatina pentru a marca 655 de ani de la prima atestare documentară a oraşului.

Într-un format deosebit, la Centrul Cultural „Eugen Ionescu”, au fost acordate distincţiile de cetăţeni de oameni, au fost premiate persoanlităţile anului în medicină, cultură şi sport, fiind acordate diplome de merit şi reprezentanţilor principalelor instituţii din judeţ.

CITEŞTE ŞI: Tot mai multe cazuri de gripă și de viroze respiratorii în județul Dolj

Una dintre acestea este Consiliul Judeţean Olt, al cărui reprezentant a fost chiar preşedintele Marius Oprescu.

„Este un moment special. 655 de ani de atestare documentară a Slatinei înseamnă mult pentru noi, înseamnă mult pentru slătineni. Nu pot decât să le urez la mulţi ani şi să trăiască într-un oraş mai bun, mai prosper, mai bogat, mai dezvoltat. Aşa cum a demonstrat administraţia publică slătineană de-a lungul anilor, ştiu să aibă deschidere către mediul de afaceri şi iată că platforma industrială a Slatinei, nu numai că am păstrat ce am avut ca moştenire, dar am şi reuşit să dezvoltăm, aducând noi firme care au creat locuri de muncă şi au adus plus valoarea în Slatina”, a declarat preşedintele CJ Olt.

Mircea Şerbu şi Dumitru Nica, cetăţeni de onoare

În acest an, titul de cetăţean de onoare a fost acordat medicului Mircea Şerbu şi profesorului Dumitru Nica. Premiile au fost decernate de primarul Emil Moţ.

Doctorul Mircea Şerbu a primit titlul de cetăţean de onoare pentru implicarea în viața comunității locale, pentru implicarea în organizarea de activități culturale încă din anii 1970, cu invitați de marcă precum Marin Sorescu sau pictorul Sabin Bălașa.

CITEŞTE ŞI: Accident pe Valea Oltului. Trafic rutier blocat pe un sens de mers, pe DN 7

El este deținătorul unei biblioteci unice de carte veche și numismatică, colecționar de facturi originale de comerț (deține peste 1.000 de facturi din anul 1900 până în prezent), fiind şi posesorul unei colecții de fotografie document privind istoria municipiului Slatina.

A scris în publicațiile vremii despre municipiul Slatina și istoria acestuia.

Profesorul Dumitru Nica a devenit cetăţean de onoare al Slatinei pentru implicarea sa în învățământul oltean, fiind unul  dintre  cei  mai mari  profesori  de  matematică  pe  care  i-a  avut  municipiul Slatina.

CITEŞTE ŞI: Primarul din Balş, sesiune LIVE de întrebări şi răspunsuri, pe pagina de Facebook

Este unul din înțelepții județului Olt care, încă de la începutul carierei profesionale, a fost călăuzit de vorbele marelui matematician, astronom, pedagog și ministru al educației, Spiru Haret „cum arată astăzi școala, așa va rămâne mâine țara”.

A publicat tot ce a însemnat matematică la nivel de învățământ primar, gimnazial, liceal, superior. A primit mai multe Titluri Științifice, Premii și Diplome de la instituții de prestigiu din țară și străinătate.

În calitate de senator în Parlamentul României, a susținut dezvoltarea și modernizarea învățământului românesc.

Personalităţile anului, în Slatina

În cadrul manifestării, municipalitatea a premiat şi personalitățile anului în mai multe domenii – medicină, sport, cultură sau economie.

Astfel, medicul Renică Diaconescu a fost desemnat personalitatea anului în medicină pentru Premiul GOLD acordat de către Organizația europeana STROKE, pentru modul cum a tratat pacienții care au suferit accidente vasculare cerebrale.

CITEŞTE ŞI: Primăria Slatina speră ca CNI să scoată la licitaţie, în acest an, finalizarea sălii polivalente

„Iubesc să fiu slătinean. Este locul în care trăiesc de foarte mulţi ani, iubesc Spitalul Slatina, iubesc pacienţii judeţului Olt. Dacă acest premiu este ca urmare a recunoaşterii internaţionale, consider că sunt doar reprezentantul echipei de neurologi a Spitalului Judeţean Slatina. Dacă se referă în general la activitatea mea, atunci mulţumesc şi sunt onorat. Ca să faci medicină de succes îţi trebuie trei lucruri: să te pregăteşti continuu, să fii la curent cu noutăţile de diagnostic şi trament, să ai empatie faţă de pacient şi să îţi cunoşti limitele, să ştii până unde poţi să tratezi tu şi de unde nu mai poţi”, a transmis medicul slătinean.

Arhitectul Sever Mitrache este personalitatea anului în păstrarea identităţii culturale, premiul acordat pentru întreaga activitate arhitecturală din municipiul Slatina: restaurare Casa Fântâneanu, restaurare viitorul sediu al Judecătoriei Slatina și Restaurare Biserica Sf. Treime din str. Lipscani.

„Am primit vestea acestei distincţii surprinzător şi onorant. Evindent, toată lumea se bucură când primeşte ceva, mai ales când vine dintr-o zonă în care înseamnă reprezentativitatea oraşului, a comuntăţii până la urmă, şi când te invită într-o companie ca cea din această seară. În primul rând, am o uşoară nostalgie când îmi aduc aminte de Slatina 630 şi-mi dau seama cât de mult am îmbătrânit. Restul, vine de la sine”, a spus Sever Mitrache.

Handbalista de la CSM Slatina, Diana Lixăndroiu, a fost desemnată personalitatea anului în sport,  pentru participarea și prestatia, alături de Echipa Națională de handbal feminin, la Campionatul European desfășurat în Slovenia, Muntenegru și Macedonia de Nord.

Ea este componentă a lotului de handbal a Echipei Naționale a României și a echipei locale CSM Slatina.

Personalitatea anului în economie a fost desemnată o societate comercială – S.C. APG DEVELOPMENT SLATINA S.R.L. pentru construirea Shopping Park Slatina, pe strada Artileriei.

Seara s-a încheiat cu un recital susţinut de grupul Ad Libitium.

„În fiecare an au fost oameni de excepţie. Încercăm să premiem cât mai mulţi oameni care fac lucruri extraordinare pentru oraşul nostru. După cum aţi văzut, anul acesta, am încheiat cu o noutate, cu o formaţie de excepţei, Ad Libitum Voices, care la finalul acestei gale deosebite, după ce am premiat aceste personalităţi, ne-am bucurat de un real moment de fericire, de muzică bună, de muzică veche, care a căzut pe sufletul meu şi pe sufletul tuturor din sală”, a declarat primarul Emil Moţ.

Pe data de 20 ianuarie 2023, orașul Slatina împlinește 655 de ani de la prima sa atestare documentară, un moment important în istoria localității. Ca în fiecare an, pentru a marca trecutul de secole al orașului, Consiliul Local și Primăria municipiului Slatina a organizat în perioada 20-23 ianuarie 2023 „Gala Laureaților”, o manifestare care își propune să evidențieze cele mai importante momente și performanțele remarcabile obținute de slătineni în anul anterior.

Manifestarea este împărţită în trei: Gala Campionilor (20 ianuarie), Gala Seniorilor (22 ianuarie) şi Gala Superlativelor  (23 ianuarie).

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Emisiunea "Reporter 24"

Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are peste 16 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri