AcasăACTUALŞofer cu alcoolemie de comă scos din trafic cu poliţia la Slatina

Şofer cu alcoolemie de comă scos din trafic cu poliţia la Slatina

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Un bărbat din Slatina s-a ales cu un dosar penal după ce a plecat la plimbare cu maşina deşi consumase alcool. 

Incidentul a avut loc luni, în jurul orei 20.50, când polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina au oprit pentru control, pe strada Tudor Vladimirescu, din municipiul Slatina, județul Olt, un autoturism condus de un bărbat, de 48 de ani, din aceeași localitate.

„În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au constatat faptul că bărbatul avea exercitarea dreptului de a conduce autovehicule suspendată. Totodată, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,37 mg/l alcool pur în aerul expirat, refuzând recoltarea probelor biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei”, a transmis IPJ Olt.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri