AcasăACTUALŞofer din Olt, rupt de beat la volan, chiar la primele ore...

Şofer din Olt, rupt de beat la volan, chiar la primele ore ale dimineţii. Avea şi permisul suspendat

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Un bărbat în vârstă de 63 de ani, din comuna Dobrosloveni, este cercetat penal după ce a fost depistat de poliţişti la volanul unei maşini, băut şi având permisul de conducere suspendat.

Evenimentul s-a petrecut luni dimineaţă, în jurul orei 9.40, când maşina condnusă de bărbat a fost oprită pentru control, pe drumul național DN 54.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat.

Acesta a fost condus la Spitalul municipal Caracal, în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

„În cauza, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, transmite IPJ Olt.

- Publicitate-spot_img

Cautimasina.ro

- Publicitate-spot_img

Ziaristi.ro

- Publicitate-spot_img
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are peste 16 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Parteneriat -spot_img
- Parteneriat -spot_img
- Parteneriat -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Parteneriat -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri