Traficul rutier s-a desfăşurat cu dificultate pentru aproximativ o oră, miercuri după-amiază, din cauza unui autoturism răsturnat la ieşirea din Găneasa către Balş. Poliţişti l-au testat cu etilotestul pe şoferul maşinii, un tânăr din Piatra-Olt, rezultatul fiind de 1,30 miligrame pe litru alcool pur, în aerul expirat.
Poliţiştii au deschis un dosar pe numele tânărului în vârstă de 26 de ani din Piatra-Olt.
CITEŞTE ŞI: Trafic rutier îngreunat între Slatina şi Balş după ce o maşină s-a răsturnat la Găneasa
„La fața locului, s-au deplasat polițiștii Serviciului Rutier Olt, care au constatat faptul că un autoturism în care se afla doar șoferul, respectiv un tânăr, în vârstă de 26 de ani, din orașul Piatra Olt, s-a răsturnat pe partea carosabilă. Tânărul nu a necesitat îngrijiri medicale, iar, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație alcoolică de 1,30 mg/l alcool pur, în aerul expirat. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fiind continuate cercetările”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Ionuţ Vasiloaica.
Traficul rutier a fost îngreunat pentru aproximativ o oră, fiind reluat în condiții normale, în jurul orei 16.30.













