AcasăACTUALSpitalul din Caracal are o nouă conducere. Noul manager, numit prin dispoziţia...

Spitalul din Caracal are o nouă conducere. Noul manager, numit prin dispoziţia primarului

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Juristul Primăriei Caracal, Cătălin Tudor, a fost numit marţi, prin dispoziţia primarului, în funcţia de manager al Spitalului Municipal.

Schimbarea de la conducerea Spitalului Municipal Caracal vine la puţin peste o săptămână după ce ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, îl numise în funcţia de manager pe medicul Angelo Alen Stegaru. Numirea a fost posibilă după instituirea stării de alertă, perioadă în care spitalele au rămas sub coordonarea Guvernului, şi după ce fostul manager al spitalului, economistul Marian Mitran, și-a înaintat demisia.

Decretul privind instituirea stării de urgenţă a fost modificat în Parlament, iar printre modificări se numără revenirea în administrarea şi subordonarea autorităților locale a unităţilor medicale. Astfel, atributul numirii conducerii spitalului a revenit primarilor sau preşedinţilor de consilii judeţene.

Tot acum, în funcţia de director medical al Spitalului Caracal a fost numit medicul Alexandra Popa.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.