AcasăACTUALSpitalul Slatina are un nou manager

Spitalul Slatina are un nou manager

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Fostul prefect al judeţului Olt, Cosmin Floreanu, preia funcţia de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, potrivit unui comunicat remis de Consiliul Judeţean.

Floreanu are o experinţă în domeniu, ocupând pentru o bună perioadă funcţia de director economic al celei mai mari unităţi spitaliceşti din judeţul Olt.

„Consiliul Județean Olt anunță numirea domnului Cosmin Floreanu în funcția de manager al Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Decizia are la bază experiența profesională și parcursul său administrativ, care îmbină expertiza în domeniul economic cu o bună cunoaștere a sistemului public și a mecanismelor instituționale.

Doctor în economie, Cosmin Floreanu are experiență atât în mediul privat, unde a ocupat funcții de conducere, cât și în administrația publică, inclusiv în cadrul spitalului, contribuind la gestionarea activităților economice și medicale.

De-a lungul timpului, a demonstrat capacitate de coordonare și o abordare orientată spre eficiență și stabilitate instituțională.

Obiectivul principal al noului management îl reprezintă consolidarea activității medicale, îmbunătățirea serviciilor oferite pacienților și continuarea investițiilor în infrastructura sanitară.

Consiliul Județean Olt rămâne aproape de oameni și susține, prin fiecare decizie, un sistem de sănătate în care investițiile, grija, respectul și responsabilitatea sunt esențiale”, transmite CJ Olt.

Angela Nicolae revine în administraţia locală

Tot miercuri, Angela Nicolae şi-a anunţat plecarea din funcţia de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina.

„Este momentul unei noi etape”, a anunţat Angela Nicolae, pe pagina de Facebook a spitalului. Ea a dăugat că va reveni în administraţia publică judeţeană.

Angela Nicolae era manager al spitalului de cinci ani. Anterior, ea a fost prefect al judeţului Olt.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri