AcasăPOLITICĂStănescu, despre bugetul aprobat de majoritatea PNL-USR-UDMR: O lovitură pentru pensionari, salariați,...

Stănescu, despre bugetul aprobat de majoritatea PNL-USR-UDMR: O lovitură pentru pensionari, salariați, copii. Este un buget fără inimă

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Secretarul general al PSD, senatorul oltean Paul Stănescu, declară că misiunea social-democraţilor rămâne blocarea în Parlament a „coaliţiei sărăciei”, făcând referire la bugetul propus de premierul Cîţu şi aprobat de majoritatea PNL-USR-UDMR.

Stănescu s-a referit şi la intenţia Guvernului Cîţu de vânzare a companiilor româneşti de stat.

„Sărăcie și austeritate pentru cei mai mulți români, prosperitate pentru peneliștii de la guvernare: aceasta sunt obiectivele bugetului pentru anul 2021, în ”gândirea economică” a premierului Cîțu. Au spus că au venit la guvernare pentru binele românilor, dar nu știu cum să vândă mai repede companiile românești de stat, CEC Bank, Hidroelectrica, Aeroportul Otopeni și altele care sunt de interes strategic.  Mai mult, au refuzat toate amendamentele PSD, inclusiv pe cele care prevedeau doar respectarea legilor, aprobate în guvernarea social-democrată: mărirea pensiilor, a salariului minim, creșterea alocațiilor”, a afirmat senatorul oltean.

Votul pentru bugetul propus de Cîţu reprezintă, mai spune Paul Stănescu, „startul austerităţii”.

„Agresiv, arogant și radical, premierul Cîțu a urlat în plenul Parlamentului că reformează statul român, dar a vorbit mai mult despre PNL, că este ”premierul PNL”, că ”reprezintă PNL”, că ”se bazează pe colegii din PNL”. Ca și cum acest buget este doar al PNL și pentru PNL, ceea ce nu este foarte departe de adevăr. Nimic despre reforme și investițiile promise. Doar atacuri politice la adresa PSD. Bugetul pentru anul 2021 este o lovitură pentru pensionari, salariați, copii. Este un buget fără inimă, care pune capăt unor ani buni în care veniturile românilor au crescut. S-a dat startul austerității”, a mai declarat Stănescu.

Secretarul general al PSD şi-a asumat lupta în Parlament împotriva „coaliţiei sărăciei”.

„De acum încolo, misiunea noastră este clară: trebuie să oprim în Parlament această coaliție a sărăciei. Vom merge înainte cu viziunea noastră de a crește veniturile românilor și vom face tot ce ne stă în putere ca să redevină realitate. Nu va fi ușor, dar nu vom face niciun pas înapoi”, a conchis Paul Stănescu.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri