AcasăACTUALSuspiciuni la Slatina: firma apărătorului bătăuşului Fierăscu, contract de 100.000 de euro...

Suspiciuni la Slatina: firma apărătorului bătăuşului Fierăscu, contract de 100.000 de euro cu societatea primăriei

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Avocatul Mihăiță Ispas, care deţine firma Integrity System Protect SRL, este chiar apărătorul lui Eduard Fierăscu, cel care a fost condamnat după ce în ziua votului l-a bătut cu bestialitate pe Sabin Bratu, directorul SJP Olt, şi pe un poliţist aflat în timpul liber. Societatea de pază tocmai a încheiat, prin atribuire directă, un contract foarte avantajos cu Dezvoltare Urbană Slatina SRL, firma primăriei care este condusă de „omul de casă” al lui Mario De Mezzo, Andrei Bălan. Contractul ridică suspiciuni, după ce primarul Slatinei a fost acuzat că el este cel care controlează grupul de bătăuşi din care face parte şi Fierăscu.

Primăria Slatina, prin societatea sa Dezvoltare Urbană SRL, a semnat un contract de pază cu firma Integrity System Protect SRL, deținută de avocatul Ispas Mihăiță din Caracal. Valoarea contractului se ridică la 43.600 de lei pe lună pentru cinci agenți, adică peste 523.000 de lei pe an, echivalentul a mai mult de 100.000 de euro. Potrivit documentului, firma trebuie să asigure pază zi și noapte, inclusiv în sărbători legale, pe un perimetru de până la 50.000 de metri pătrați, personalul fiind dotat cu echipamente și tehnică de apărare.

Ceea ce ridică semne de întrebare este faptul că firma a fost înființată recent, pe 11 aprilie 2025, și abia înregistrată la ANAF în septembrie, cu puțin timp înainte de a primi contractul. Achiziția a fost făcută direct, fără licitație, în valoare totală de 130.800 de lei, potrivit informațiilor publicate de imperativ.ro.

Firma avocatului lui Fierăscu, beneficiară a contractului

Avocatul Ispas Mihăiță este apărătorul lui Eduard Fierăscu, bărbatul condamnat în aprilie 2025 pentru lovirea lui Sabin Bratu, directorul Serviciului Județean de Pază Olt, și a unui polițist aflat în timpul liber, în ziua votului pentru primul tur al prezidențialelor din 2024. Fierăscu a fost sancționat penal cu o amendă totală de 5.900 de lei și obligat să plătească despăgubiri morale către victime.

Condamnatul este cunoscut în Slatina ca apropiat al primarului Mario De Mezzo, iar incidentul violent de la Colegiul „Ion Minulescu” a fost calificat de social-democrați drept o manifestare a „Clanului Sportivilor”. PSD Slatina a condamnat public atacul și a cerut primarului să se delimiteze de astfel de persoane.

Lipsa de transparență în achiziție

Contractul dintre Dezvoltare Urbană și Integrity System Protect ridică numeroase semne de întrebare privind oportunitatea și legalitatea achiziției. Nu este precizat clar ce obiectiv este păzit, ce bunuri sau terenuri sunt supravegheate și de ce este nevoie de o firmă privată, în condițiile în care Poliția Locală Slatina are deja atribuții și buget pentru asigurarea ordinii publice.

În anunțul publicat pe platforma de achiziții publice SICAP, singurele detalii concrete sunt durata și valoarea contractului. Nu există justificare privind necesitatea serviciului, nici explicații legate de stabilirea tarifului lunar. Reprezentanții Dezvoltare Urbană nu au oferit până acum clarificări privind scopul concret al serviciului de pază.

O afacere cu dedicație?

Selecția unei firme nou-înființate, fără experiență în domeniu, pentru un contract de peste 100.000 de euro, ridică suspiciuni privind o posibilă achiziție cu dedicație. Conform surselor din mediul administrativ local, procedura a fost grăbită și lipsită de o analiză comparativă a ofertelor.

Documentele arată că suma de 43.600 de lei pe lună a fost acceptată fără o justificare publică a costurilor, iar lipsa criteriilor clare de selecție alimentează suspiciunile privind o relație de favorizare între conducerea primăriei și beneficiarul contractului.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Emisiunea "Reporter 24"

Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are peste 16 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri