Un accident rutier s-a petrecut, marţi dimineaţă, pe drumul naţional DN 6 – E 70, la intrarea în Roşiorii de Vede, judeţul Teleorman.
Potrivit ISU Teleorman, sunt anunţate trei victime.
„Accident rutier pe E70, la intrare în mun. Roșiorii de Vede, posibil trei victime, dintre care una încarcerată, intervin pompierii militari roșioreni cu o autospecială de descarcerare, o mașină de stingere și o ambulanță SMURD, iar SAJ Teleorman cu două echipaje medicale”, a declarat purtătorul decuvânt al ISU Teleorman, Gelu Dragomir.
În urma acestui eveniment rutier au rezultat 4 victime, 2 adulți și 2 copii, conștiente și cooperante, preluate de echipajele SAJ și SMURD și transportate la UPU Alexandria pentru investigații medicale amănunţite și îngrijiri de specialitate.
Mama copiilor a fost pentru scurt timp încarcerată, pompierii reușind deblocarea acesteia cu ajutorul accesoriilor de descarcerare.












