AcasăACTUALTemperaturile scad semnificativ şi revin ploile

Temperaturile scad semnificativ şi revin ploile

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Un val de aer rece va lovi România. De la mijlocul săptămânii viitoare, temperaturile vor scădea semnificativ. Miercuri, se răceşte mai ales în nord și est, iar de joi, temperaturile coboară în toată ţara.

„Astăzi, se răcorește semnificativ față de zilele anterioare, însă această răcorire nu continuă pentru că, de luni, se încălzește din nou. Luni vom avea din nou valori termice de la 22 la 32 de grade. Deci iar vorbim despre o vreme mai caldă decât normal. Însă se pregătește o răcire pentru mijlocul săptămânii, de marți chiar, în partea de nord a țării, vom face maxime de 16-17 grade. Vor fi 32-33 de grade în Lunca Dunării, dar miercuri ajunge și aici, în așa fel întât vom vorbi despre o vreme mai rece decât normal, în jumătatea de nord a țării, și normală pentru sudul țării, adică cu maxime de la 17 grade, în nord, până la 28, în partea de sud”, a declarat, la Realitatea TV, meteorologul ANM Elena Cordoneanu.

Precipitațiile vor fi puține și slabe.

„Noi avem mare nevoie de ploaie, dar nu de ploi ca cele care au fost în Spania. Deocamdată, ploile nu sunt la orizont”, a mai spus meteorologul.

Săptămâna 16.09.2019 – 23.09.2019

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice acestui interval în jumătatea nordică a teritoriului, iar în rest temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale ale perioadei.

Regimul pluviometric va fi local excedentar în nordul țării și în general deficitar în regiunile extracarpatice, mai ales în zonele sud-vestice. În rest, cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale ale perioadei.

Săptămâna 23.09.2019 – 30.09.2019

Temperatura medie a aerului va avea valori ce se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, la nivelul întregii țări.

Cantitățile de precipitații vor fi în general deficitare la nivelul întregii țări, dar mai ales în sud-vestul teritoriului.

Săptămâna 30.09.2019 – 07.10.2019

Temperaturile medii ale aerului vor fi în general apropiate de cele normale pentru această săptămână, în toate regiunile.

Regimul pluviometric se va situa în jurul celui normal pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Săptămâna 07.10.2019 – 14.10.2019

Mediile valorilor termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sudice și sud-estice.

Regimul pluviometric estimat pentru această săptămână va fi în general excedentar în vestul și nord-vestul teritoriului, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval. realitatea.net

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.