AcasăACTUALTerminale noi inaugurate la Aeroportul Internațional Craiova (FOTO)

Terminale noi inaugurate la Aeroportul Internațional Craiova (FOTO)

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Două terminale noi au fost inaugurate astăzi la Aeroportul Internațional Craiova. Este vorba despre terminalul de sosiri aflat în partea de est a terminalului existent şi terminalul plecări aflat în partea de vest a terminalului existent. 

Extinderea corpului plecări va prelua zona de checkin, fiind deschise 8 ghișee noi și va avea ca funcțiune principală zona de checkin și secundar birouri, la etaj. Extinderea corpului sosiri va prelua o parte din procesul de control pașapoarte, sosiri și preluare bagaje și va avea ca funcțiune principală zona de preluare bagaje și birouri, la etaj.

„Valoarea contractului este de 27.443.137,47 LEI fără TVA, și a fost finanțată în totalitate de către Consiliul Județean Dolj”, se arată într-un comunicat transmis de reprezentanţii aeroportului.

La inaugurare au participat preşedintele Consiliului Județean Dolj – Cosmin Dorin Vasile, primarul municipiului Craiova – Lia Olguța Vasilescu, secretarul de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene Bogdan Pășcuț,  prefectul județului Dolj – Dan Diaconu, directorul general al Aeroportului Internațional Craiova – Sorin Manda și Mircea Dumitru – membru al Consiliului de Administrație al Regiei Autonome Aeroportul Internațional Craiova.

Numărul de pasageri este în creştere

Ambele corpuri sunt inaugurate în contextul în care aviația civilă a revenit și chiar a depășit anul de referință 2019, Aeroportul Internațional Craiova înregistrând deja o creștere a numărului de pasageri față de anii precedenți. Aceste extinderi au menirea de a fluidiza traficul de pasageri, în special în sezonul estival care se anunță unul aglomerat, pe lângă cele 10 destinații regulate operate de compania WIZZ AIR urmând să înceapă cu luna iunie și charterele turistice către principalele destinații de vacanță: Antalya, Monastir, Cretă și Rhodos.

Până în prezent, la 10 ani de la inagurarea primului zbor operat de compania aeriană Wizz Air către Milano-Bergamo, peste 3 milioane de pasageri au trecut pragul Aeroportului Internațional Craiova, iar prognozele sunt favorabile, oltenii fiind dornici să călătorească din nou, după perioada de restricții de aproape 2 ani, în care zborurile au fost afectate serios.

Recomandare VIDEO

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri