Handbalista ucraineană Iriyna Glibko, ce a evoluat la mai multe cluburi din Liga Florilor, a decedat la doar 34 de ani.
Handbalista lupta de mai multă vreme cu o boală cruntă, care până la urmă a răpus-o.
-articolul continuă după recomandare-
Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea a transmis pe Facebook, un mesaj de condoleanţe.
„Rămas Bun, Ira!
Cu inimile îndurerate, anunțăm trecerea în neființă a unei sportive excepționale, Iryna Glibko. Un adevărat lider pe teren și un suflet special în afara lui, Iryna a fost un exemplu de devotament, pasiune și profesionalism pentru toti cei care au interacționat cu ea. Prin felul său de a fi, dar și prin dăruirea sa, a lăsat o amprentă de neșters în amintirile tuturor celor care au avut privilegiul de a o cunoaște, ori de a lucra alături de ea.
Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea este profund recunoscătoar pentru toate momentele în care Iryna a fost alături de noi, pentru fiecare gol marcat și pentru fiecare zâmbet adus pe chipurile suporterilor roș-albaștri. Pierderea ei lasă un gol imens în inimile noastre, dar și în comunitatea handbalistică.
Gândurile și rugăciunile noastre se îndreaptă către familia ei și către toți cei dragi ei în aceste momente dificile.
Iryna, vei rămâne mereu în inimile noastre.
Odihneşte-te în pace!”, transmite Clubul