AcasăACTUALTrei bărbaţi, printre care un poliţist şi un militar, au snopit în...

Trei bărbaţi, printre care un poliţist şi un militar, au snopit în bătaie un tânăr din Olt

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Un dosar penal a fost deschis după ce un tânăr în vârstă de 19 ani, din Mărunţei,  a fost snopit în bătaie de trei bărbați, între care un polițist de la Rutieră și un militar. S-a întâmplat în apropierea Paștelui, în urma unui conflict spontan, iar dosarul a ajuns la Parchetul Militar.

Potrivit unor informaţii, protagoniştii scandalului se aflau în locuina unei persoane din Mărunţei. Băiatul în vârstă de 19 ani ar fi avut un conflict cu o altă persoană de acolo, iar polițiștul si militarul au intervenit si ei.

„La data de 2 mai 2021, în jurul orei 2.00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat prin SNUAU despre faptul că un tânăr, în vârstă de 19 ani, în timp ce se afla pe raza comunei Mărunţei ar fi fost agresat fizic de doi bărbați din localitate. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, urmând a fi înaintat unității de Parchet competente material”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.

El a adăugat că, totodată, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au fost dispuse verificări prin Biroul Control Intern.

Tatăl victimei susține însă că băiatul a fost bătut crunt, având fața mutilată. În urma loviturilor primite, acesta și-ar fi pierdut și câțiva dinți.

Dosarul a ajuns la Parchetul Militar.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri